Eşti aici

Reguli noi privind anonimizarea datelor persoanelor care figurează în actele judecătorești ale Curții Supreme de Justiție

08 Septembrie 2017
263 de afişări
Președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Mihai Poalelungi, a abrogat propria dispoziție, din 15 februarie 2017, cu privire la publicarea deciziilor judecătorești pe pagina web și a adoptat o nouă decizie, pe 7 septembrie, privind conținutul şi funcționarea paginii de internet a instanței.

Astfel, în hotărârile judecătorești ale CSJ, publicate pe internet, se vor anonimiza numele minorilor, în cazul în care actele judecătorești îl consemnează, se va interzice publicarea actelor judecătoreşti pronunțate în cauzele cu privire la infracțiunile sexuale și se vor ascunde datele persoanelor cu privire la starea lor de sănătate (indiferent de maladia pe care o au) și datele lor bancare, la publicarea actelor judecătorești și altele.

Potrivit noii dispoziții a președintelui CSJ, se interzice publicarea pe pagina web a actelor judecătoreşti, dacă în primă instanţă, apel ori recurs, s-a dispus examinarea cauzelor în ședință „închisă” sau secretă, precum şi a actelor judecătorești pronunțate în cauze care, potrivit legii, trebuie examinate în ședință secretă. Totuși, în cazul în care completul de judecată competent al CSJ va decide că prima instanţă sau instanţa de apel a dispus, cu încălcarea legii, examinarea cauzei în ședință „închisă” sau în ședință secretă, decizia CSJ va fi publicată.

De asemenea, noua dispoziție interzice publicarea actelor judecătoreşti pronunţate în cauzele cu privire la infracţiunile sexuale, precum şi în situaţiile în care completul de judecată va decide astfel, în baza raţionamentelor prevăzute de legislația în vigoare. În asemenea cazuri, se va publica un document care va conține doar numărul dosarului/deciziei, data pronunțării ei şi mențiunea că publicarea actului judecătoresc nu este posibilă.

O altă nouă prevedere ține de ascunderea datelor cu privire la starea de sănătate a persoanelor (indiferent de maladia pe care o au) și datele lor bancare, la publicarea actelor judecătorești.

La fel, se anonimizează numele minorilor, în cazul în care actele judecătorești îl consemnează.