Eşti aici

Reacția organizațiilor internaționale de presă față de atacul împotriva a doi jurnaliști români

23 Septembrie 2021
813 afişări
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) s-a alăturat partenerilor săi din Media Freedom Rapid Response (MFRR), precum și afiliatului său din România, Federația Cultură și Mass-Media  FAIR-MediaSind, pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la bătaia  a doi regizori care filmau un documentar despre tăierile ilegale în România și fac apel la procurorul general al țării și la  autoritățile statului să se  asigure că toți cei responsabili sunt aduși rapid în fața justiției, Mediasind.ro.
 
La 16 septembrie 2021, jurnalistul și cineastul independent Mihai Dragolea și regizorul Radu Constantin Mocanu au fost atacați și bătuți grav de aproximativ 20 de persoane înarmate cu bâte și topoare în timp ce documentau problema tăierii ilegale într-o pădure din județul Suceava, nord-estul României. Un activist, Tiberiu Bosutar, care îi ajuta în depistarea infracțiunilor de mediu din Bucovina, a fost, de asemenea, bătut.
 
Două dintre victime și-au pierdut cunoștința și au fost transportate de serviciile de urgență la spitalul din Vatra Dornei. S-a raportat că toți trei au suferit leziuni care nu pun viața în pericol și au primit tratament și se află într-o stare stabilă. Toate filmările lor au fost șterse și echipamentul a fost distrus de atacatori.
 
Într-un interviu, Dragolea a spus că echipa a călătorit cu mașina într-o secțiune a pădurii după ce un sătean a raportat activități neobișnuite. După ce au fost abordați de grup, echipa s-a refugiat în vehicul, dar a fost târâtă afară și bătută. Regizorul a fost lovit în față și apoi a căzut într-o râpă din apropiere, de unde a sunat la serviciile de urgență. Activistul Boșutar a fost dezbrăcat și umilit. La un moment dat, atacatorii au amenințat că îi vor ucide.
 
„Organizațiile  sunt îngrozite de acest atac oribil asupra unui echipaj documentar, care pur și simplu și-a făcut treaba. În timp ce identificarea și interogarea a cel puțin 11 persoane este un prim pas binevenit, îndemnăm polițiștii din Vatra Dornei să se asigure că toți cei implicați sunt acuzați și urmăriți penal în cea mai mare măsură a legii. Ministrul de interne, inspectorul general al Poliției Române și procurorul general ar trebui să se angajeze pentru a se asigura că cazul este tratat cu cea mai mare urgență”, scrie în declarația oragnizațiilor.
 
Jurnalistul Mihai Dragolea a fost bătut alături de un coleg și un activist în timp ce filmau un material despre tăierile ilegale de lemn. Foto: Facebook / Greenpeace România