Eşti aici

Raport CJI: Moderarea responsabilă a comentariilor în media online ar putea diminua discursul de ură

21 Iulie 2015
1517 afişări

Discursul instigator la ură este prezent, în special, în unele categorii de comentarii plasate de internauți pe media online - aceasta este una dintre concluziile raportului de monitorizare, intitulat „Evaluarea discursului instigator la ură în media online”, realizat și prezentat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul campaniei ”Presa nu urăște”.

Potrivit raportului, în perioada de monitorizare (1-31 mai 2015) 15 portaluri din R. Moldova (inclusiv din UTA Gagauz-Yeri și regiunea transnistreană) au publicat 174 de știri despre minorități și grupuri social-dezavantajate, care au înregistrat peste 600 de comentarii postate de utilizatorii de Internet. Studiul relevă că jurnaliștii au respectat normele deontologice referitoare la limbaj, tonalitatea discursului şi abordarea categoriilor de persoane vulnerabile la discriminare sau la discurs instigator la ură; nu au folosit stereotipuri, etichete sau expresii stigmatizatoare. Cele mai grave cazuri de discurs instigator la ură au putut fi observate în comentariile la ştirile despre minorități etnice şi sexuale, faţă de care cititorii au reacționat prin dezaprobare şi atitudini ostile.

Studiul este valoros şi prin recomandările pe care le face instituțiilor media online, pentru a contribui la promovarea toleranței atât în rândul jurnaliștilor, cât și al cititorilor. Iată câteva dintre acestea:
• trierea/moderarea eficientă a comentariilor, ar descuraja persoanele care răspândesc mesaje instigatoare la ură să le mai plaseze și ar contribui, într-o anumită măsură, la educarea utilizatorilor;
• respectarea normelor deontologice de către editori, jurnaliști, atunci când decid să accepte un comentariu pe pagina instituției media sau să îl blocheze;
• închiderea totală a spațiului pentru comentarii nu este o soluție recomandabilă, întrucât, fiind lipsiți de posibilitatea de a-și exprima opinia, utilizatorii ar putea fi descurajați să mai folosească un portal anume drept sursă de informații.

Raportul a fost realizat în baza unei metodologii de monitorizare cantitativă şi calitativă şi şi-a propus să evalueze nivelul discursului de ură în media online, prin modul în care jurnaliștii abordează subiecte sensibile (minorități religioase, etnice, sexuale, grupuri social-dezavantajate etc.) și felul în care redacțiile online moderează comentariile cititorilor.

Raportul poate fi găsit pe pagina Media Azi, la rubrica Publicații.

Acest raport a fost elaborat în cadrul proiectului „Combaterea discursului de ură în media online și pe rețele de socializare”, implementat de CJI cu suportul financiar al organizației partenere Civil Rights Defenders din Suedia. Conținutul raportului nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorului.