Eşti aici

Răspunsul mass-mediei americane la atacurile președintelui SUA: Peste o sută de publicații vor publica, pe 16 august, articole critice despre Donald Trump

15 August 2018
1070 de afişări
Update
Între timp, numărul publicațiilor americane care au aderat la această inițiativă a crescut până la 350.

La inițiativa ziarului The Boston Globe, mai mult de 100 de publicații periodice din diferite regiuni ale Statelor Unite ale Americii planifică să publice joi, 16 august, materiale critice proprii despre președintele american, Donald Trump, ca răspuns la atacurile acestuia în adresa presei, scrie CNN.

„Noi propunem să scriem în articolele noastre redacționale despre pericolul pe care îl prezintă atacurile administrației președintelui în adresa presei și solicităm ca toate publicațiile să vină cu materiale similare în aceeași zi, pe 16 august”, îndeamnă The Globe.

Redactorul-șef al ziarului The Globe, Marjorie Pritchard, a anunțat că deja peste 100 de publicații și-au dat acordul să participe la această acțiune. „Răspunsul lor a fost copleșitor, noi am atras și unele ziare mari, dar majoritatea sunt de pe piețe mici, care cu entuziasm vor contracara atacurile lui Trump la adresa jurnaliștilor”, a comentat aceasta.

Inițiativa a fost susținută de mai multe organizații influente din domeniul media, cum ar fi Societatea Americană a Editorilor de Presă, Asociația ziarelor și presei Noii Anglii. Fiecare ziar va publica propriile articole, fără să semneze o declarație comună.

Campania The Globe a început după ce președintele Donald Trump a lansat o serie de critici în adresa presei, pe care el deseori o numește „dușmanul poporului”.

Sursă Foto (Reuters)