Eşti aici

Profesori şi profesoare din sudul ţării şi-au format competenţe de predare a Educaţiei pentru media la treapta de gimnaziu

19 Octombrie 2020
268 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent a instruit un nou grup de profesori şi profesoare care predau în limba rusă, de această dată în raioanele de sud ale Republicii Moldova. Un grup din 15 cadre didactice a participat la un nou training în domeniul educaţiei media, desfăşurat în format online în perioada 16-18 octombrie 2020.

Natalia Grîu, una dintre autoarele manualului de Educaţie pentru media, şi Dumitru Stoianov, jurnalist și fact-checker, au fost cei doi formatori care au ajutat profesorii să descopere domeniul educaţiei media.

Oxana Iuteş, reprezentanta Internews în Moldova, a accentuat în debutul evenimentului că „educaţia media reprezintă viaţa noastră cotidiană - ceea ce ascultăm, citim şi vedem la TV”. „De ce acest training este important pentru dumneavoastră? Pentru că sunteţi cei care contribuiţi la creşterea noilor generaţii de adulţi, care trebuie să aibă propria opinie, să gândească critic pentru ca mâine să poată lua decizii. Este foarte important ca omul să ia singur decizii, să nu fie manipulat şi să fie un cetăţean demn în societatea în care trăieşte”, a spus Oxana Iuteş.

Timp de trei zile, cele 13 profesoare şi doi profesori şi-au format noi competenţe media, explorând conţinutul manualului de Educaţie pentru media la treapta gimnazială. Ghidaţi de formatori, participanţii au utilizat o serie de instrumente interactive pentru a cunoaşte conţinutul manualului şi a-l putea valorifica în cadrul lecţiilor.

Împreună cu Natalia Grîu, participanţii au discutat despre calitatea şi diversitatea informaţiei, perceperea mesajului educativ al filmului, agresiunea în online sau cum elevii pot deveni creatori de media în eră digitală. Jurnalistul Dumitru Stoianov a pus accent pe mediile audiovizuale, metodele de securitate online şi dependenţa de mediul virtual.

Participanţii la instruire s-au arătat convinşi că Educaţia pentru media este o disciplină necesară. „Sunt absolut sigură că informaţia acumulată pe parcursul acestor zile trebuie să ajungă la elevi. Ei utilizează foarte activ resursele media, iar aceste cunoştinţe le vor fi extrem de utile pentru a se simţi în siguranţă în spaţiul virtual şi a percepe critic mesajele media”, se arată convinsă profesoara Mariana Crasnoşec de la gimnaziul din s. Budăi, raionul Taraclia.

Până în prezent, CJI a instruit 171 de învăţătoare, 150 de profesori și profesoare de la treapta gimnazială şi 97 de pedagogi de la treapta liceală. Disciplina opţională Educaţie pentru media este predată în şcolile din Republica Moldova din anul 2017, fiind inclusă în Programul-cadru al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova la toate cele trei trepte de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal.

Această instruire a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews în Moldova, în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituțiile media de limbă rusă independente și pentru eforturile în domeniul educației media”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos.