Eşti aici

Procedura de înregistrare a unei publicații periodice

01 Iunie 2018
430 de afişări

Întrebare: Cum pot înregistra un ziar? Ce acte sunt necesare pentru aceasta?
Răspuns: Procedura de înregistrare a unui ziar sau, mai bine zis, a unei publicații periodice este prevăzută de articolul 6 al Legii presei. 
Înregistrarea publicaţiilor periodice şi a agenţiilor de presă se face la Agenția Servicii Publice (ASP).
Dar trebuie să țineți cont că, dacă publicaţia periodică practică activităţi economice, în afara celor care ţin de difuzarea tirajului (informaţiei) şi a materialelor publicitare, înregistrarea se face în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
Publicaţiile periodice îşi desfăşoară activitatea din data înregistrării. Activitatea publicaţiilor periodice şi a agenţiilor de presă neînregistrate se consideră ilegală şi atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.
Pentru a înregistra la ASP o publicație periodică aveți nevoie de următoarele acte:

  1. Confirmarea denumirii publicaţiei periodice, eliberată de către ASP în baza cererii despre verificarea denumirii;
    2. Cererea privind înregistrarea statutului publicaţiei periodice, semnată de fondator (fondatori) cu indicarea domiciliului sau de reprezentanţii acestora (în cazul fondatorilor – persoane juridice), cu aplicarea ştampilei;
    3.Documentul bancar ce atestă achitarea taxei de stat pentru înregistrare;
    4. Decizia sau procesul-verbal de constituire a publicaţiei periodice, aprobarea statutului, semnată de fondator (fondatori), în care se indică nominal redactorul-şef al publicaţiei, colegiul de redacţie, cenzorul;
    5. Statutul semnat de fondator (fondatori) cu indicarea datelor de identitate;
    6. Lista fondatorilor, în care se va specifica pentru persoanele fizice – numele, prenumele, anul naşterii, numărul şi seria buletinului de identitate, domiciliul şi semnătura; pentru persoanele juridice – denumirea, sediul, numărul şi data înregistrării, semnătura reprezentantului (preşedintelui); pentru fondatorul persoană juridică – extrasul din procesul-verbal al şedinţei organului de conducere autorizat al persoanei juridice, în care să fie consemnată decizia de constituire a publicaţiei periodice;
    7. Actele ce atestă acordarea sediului – contractul de locaţiune/comodat sau declaraţia persoanei fizice (autentificată notarial), sau acordul persoanei juridice (autentificat prin semnătura conducătorului şi ştampila organizaţiei)