Eşti aici

Pro TV Chișinău și Bravo TV, amendate de Consiliul Audiovizualului

30 Martie 2020
1002 afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat cu 5.000 de lei postul de televiziune Pro TV Chișinău pentru că nu a oferit drept la replică administrației unui spital despre care a scris într-un reportaj. O amendă de 10.000 de lei i-a fost aplicată și postului Bravo TV pentru utilizarea unui alt simbol, fără permisiunea autorității. Ambele decizii au fost luate în ședința CA din 27 martie. 

Pro TV Chișinău a fost sancționat la sesizarea reprezentanților Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile din Chișinău. Administrația instituției s-a plâns la CA după ce televiziunea a difuzat imagini cu grupul sanitar al spitalului, de unde lipseau dezinfectantele și săpunul în perioada când erau anunțate măsuri de combatere a infecției Covid-19. Administrația spitalului susține că imaginile nu sunt făcute în blocul lor și că jurnaliștii de la Pro TV nu le-a solicitat opinia. Reprezentanții instituției au calificat materialul drept „defăimător” și susțin că au cerut publicarea dreptului la replică, dar fără succes. 

De cealaltă parte, într-o scrisoare către CA, echipa Pro TV Chișinău afirmă că autorul reportajului a folosit imagini din două grupuri sanitare ale blocului central al spitalului. Potrivit postului TV, reporterul a încercat să solicite opinia administrației la telefon, însă nimeni nu i-a răspuns. Majoritatea membrilor CA au amendat instituția media pentru că nu a dat curs solicitării de exercitare a dreptului la replică.

În ce privește Bravo TV, Consiliul a constatat că televiziunea a utilizat un alt element de identificare a serviciului media audiovizual decât cel indicat în dosarul lui – Мульт Bravo TV. Concluzia s-a făcut în urma autosesizării membrei CA Lidia Viziru.

Sursa foto: protv.md