Eşti aici

Prim-ministrul slovac promite noi legi privind protecţia jurnaliştilor

04 Februarie 2021
215 afişări
Premierul slovac, Igor Matovic, a promis miercuri la Paris noi legi privind protecţia jurnaliştilor, la aproape trei ani de la asasinatul unui ziarist, scrie Agerpres.ro cu referire la AFP.

„Obiectivul absolut al guvernului meu este de a crea în Slovacia o atmosferă media absolut liberă", a declarat Igor Matovic în cursul unei întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără frontiere (RSF), exprimându-şi în acelaşi timp susţinerea pentru „profesioniştii responsabili" şi „jurnalismul de calitate".

Guvernul slovac intenţionează să garanteze protecţia surselor jurnaliştilor „prin Constituţie", să supună votului o lege pentru independenţa editorială a media regionale în raport cu executivele locale ori să combată informaţiile false, potrivit unui document consultat de AFP.

În această privinţă, „reţelele sociale sunt prea puternice şi sunt capabile să distrugă sisteme democratice întregi", a subliniat Igor Matovic, aflat la sediul RSF, unde s-a deplasat după o întâlnire bilaterală cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la Palatul Elysée, la Paris.

„Va trebui să treacă de la promisiuni la fapte, ca aceste noi măsuri să intre în legislaţie", şi-a exprimat speranţa Christophe Deloire, secretar general al RSF. „O problemă nu este rezolvată, cea a independenţei editoriale şi financiare a audiovizualului public", a precizat el.

„Credem că Slovacia poate deveni un model pentru întreaga Europă, dacă se iau măsuri mai importante pentru protejarea jurnaliştilor, în special în ceea ce priveşte elucidarea crimelor comise", a adăugat Christophe Deloire.

Declaraţiile premierului Igor Matovic au fost făcute la aproape trei ani după asasinarea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei lui, Martina Kusnirova, în februarie 2018, în timp ce ancheta în legătură cu practicile lipsite de transparenţă ale unui om de afaceri apropiat puterii.

Individul suspectat că ar fi fost pus la cale crima a fost achitat în cele din urmă în septembrie anul trecut. Cazul a dus, de asemenea, la demiterea a peste zece judecători suspectaţi de corupţie şi alte ilegalităţi.

Sursa foto: Igor Matovic/Facebook