Eşti aici

Postul Moldova 1, sancționat de CA pentru difuzarea sintagmei „țigan” în cadrul unei emisiuni

01 Iulie 2020
275 de afişări
După Jurnal TV, și Moldova 1 a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului (CA) pentru discriminarea etniei rome. Într-o emisiune a postului public de televiziune a fost difuzată sintagma  „țigan”, considerată drept „depreciativă și discriminatorie” în opinia autorității. În ambele situații, cazurile au fost examinate după autosesizarea președintelui CA, Dragoș Vicol.
 
În cadrul ședinței din 30 iunie, șeful Consiliului a specificat că, în ediția din 9 iunie a emisiunii „Musafirul”, scriitorul Ștefan Agache a relatat un banc cu referire la romi, utilizând cuvântul „țigan” într-un context discriminatoriu și cu o conotație negativă în raport cu această etnie. Dragoș Vicol consideră că, astfel, postul public de televiziune a încălcat legislația.
 
Într-un răspuns oficial către autoritate, reprezentanții Moldova 1 au precizat că sintagma „țigan” în cadrul emisiunii menționate nu a fost utilizată de către protagonist cu intenția de a discredita etnia romă, adăugând că bancurile fac parte din genurile artei populare cum ar fi cântecele, poveștile și altele, care tradițional utilizează cuvântul „țigan” și nu rom. Totuși, administrația postului a precizat că emisiunea a fost editată, secvența cu bancul fiind eliminată.
 
„Eu susțin calificativele care au fost constatate de Direcția de monitorizare, cu excepția sintagmei de a utiliza cuvântul țigan ca fiind un calificativ peiorativ. A spune bancuri cu țiganii, evreii, moldovenii - mă rog, persoane de orice etnie - nu este o discriminare. Este important ca linia aceasta să fie trasată corect - între libertatea de exprimare și demnitatea unui individ sau a unei etnii”, a ținut să precizeze în context membrul CA Iulian Roșca. 
 
Cinci membri CA au votat pentru sancționarea canalului TV cu avertizare publică. Corneliu Mihalache s-a exprimat împotrivă fără a-și motiva gestul.
 
Anterior, și Jurnal TV, urmare a autosesizării lui Dragoș Vicol, a fost avertizat public pentru difuzarea unui reportaj despre romii de la Soroca într-un context discriminatoriu. Postul a fost sancționat și la ședința din 30 iulie, de această dată pentru că nu a anunțat publicul despre sancțiunea aplicată.
 
Sursa foto: captură emisiunea Musafirul, Moldova 1. Scriitorul Ștefan Agache (stânga), alături de moderatorul emisiunii  Dumitru Alexei (dreapta).