Eşti aici

Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: „Vă încurajez să respectați criteriile deontologice ale meseriei de jurnalist și să conștientizați că o libertate sau un drept pierdut vor fi foarte dificil de recuperat”

03 Ianuarie 2019
3545 de afişări
Ambasadorul Peter Michalko, Șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova din septembrie 2017, este diplomat de carieră, fost ambasador al Slovaciei în Republica Elenă în perioada 2013 – 2017, fost consilier politic al Reprezentantului Special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei, între anii 2008 și 2009. Vorbește limbile greacă, engleză, rusă, română, poloneză, franceză și sârbă. Cunoaște realitățile din Republica Moldova și este strict pe poziția că nu există democrație fără o presă liberă. I-am solicitat acest interviu pentru a comenta unele situații cu care se confruntă jurnaliștii în activitatea lor de zi cu zi și pentru a se expune pe marginea ultimelor legi votate de Parlament.

Media Azi: Excelență, Vă aflați în Republica Moldova de mai mult timp. Cum vedeți evoluțiile de pe piața media?

Peter Michalko: După cum am afirmat recent, inclusiv în cadrul Forumului anual pentru mass-media, din 28-29 noiembrie, UE este îngrijorată de deteriorarea standardelor democratice și ale statului de drept din ultimul an în Republica Moldova, inclusiv a libertății și pluralismului mass-mediei. Acordul de Asociere dintre UE și Republica Moldova include prevederi privind libertatea mass-mediei, iar subiectul este abordat sistematic în cadrul dialogului politic al UE cu Republica Moldova. După cum este indicat și în concluziile Consiliului Afacerilor Externe din februarie 2018, UE a cerut Republicii Moldova să asigure transparența și concurența în audiovizual, să abordeze concentrarea proprietății mass-media și să creeze un mediu care să favorizeze activitatea mass-mediei independente și oferirea de informații de înaltă calitate cetățenilor săi.

M. A.: Procesul de concentrare a proprietăților din mass-media este în plină desfășurare în Republica Moldova. Ce am putea face pentru a descuraja acest fenomen?

Peter Michalko: Aș dori să salut adoptarea de către Parlament a legii care detaliază competența Consiliului Concurenței în ceea ce privește și sectorul mass-media (care este și o acțiune în cadrul Memorandumului de Înțelegere dintre UE și Moldova pentru acordarea asistenței macrofinanciare). Îndemn Consiliul Concurenței și Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) să monitorizeze, să evalueze și să reacționeze la aspectele legate de nefuncționarea liberă a pieței publicității sau la cele legate de lipsa de transparență cu privire la beneficiarii ultimi ai instituțiilor de presă. Presa însăși, mai ales cea de investigație, are desigur un rol foarte important prin aducerea și ținerea acestor subiecte în atenția societății, a institutiilor relevante și a partenerilor externi.

M. A.: ONG-urile de media au semnalat nu o dată abuzurile din partea unor partide politice, care au restricționat accesul jurnaliștilor incomozi la evenimentele lor. Cum ați comenta astfel de cazuri?

Peter Michalko: Accesul la informație trebuie garantat cu găsirea acelui echilibru dintre sfera interesului public și cea a interesului privat. În orice societate este nevoie de definirea normelor de bună guvernare și transparență, având în vedere dezvoltarea societății și a spiritului civic, a capacități administrative și a integrității în climatul instituțional și politic. Când toți acești parametri nu sunt bine dezvoltați, bineînțeles că accesul la informație devine crucial pentru democrație. Din păcate, sesiunea  parlamentară s-a încheiat fără adoptarea amendamentelor legislative elaborate de Grupul de lucru parlamentar pentru îmbunătățirea legislației media, cu privire la accesul la informație și cu controverse legate de reglementările noi, propuse pentru protecția datelor cu caracter personal.

M. A.: Cum ați califica eficienta acestui grup de lucru, în ce măsură deputații au fost receptivi la problemele existente în media?  

Peter Michalko: Am salutat activitatea grupului de lucru creat la nivelul Parlamentului cu scopul de a racorda legislația în domeniul mass-media la standardele europene. UE și Consiliul Europei, precum și alți parteneri, au sprijinit activitatea grupului de lucru și au oferit asistență de specialitate. Am dorit să fi văzut progrese în adoptarea legilor rămase legate de publicitate, stimulente fiscale și accesul la informație, pentru a asigura un cadru legal superior calitativ. Odată cu promulgarea Codului serviciilor media audiovizuale și intrarea sa în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2019, încurajăm autoritățile să implementeze noul cod, mai ales aspectele referitoare la noile sarcini de monitorizare ale CCA și reforma radiodifuzorului public Teleradio-Moldova. Sperăm, de asemenea, ca în următoarea sesiune legislativă legile pregătire de grupul de lucru să fie adoptate.

M. A.: În ultima Rezoluție a Parlamentului European se menționează că, în condițiile monopolizării pieței mass-media și a publicității, slăbirii organelor de presă independente, limitării libertății de acțiune a reprezentanților societății civile și discreditării acestora, fondurile UE ar trebui realocate către susținerea societății civile și a presei independente din Moldova. Cum ar putea beneficia mass-media de această deschidere a UE?

Peter Michalko: Uniunea Europeană oferă deja sprijin pentru dezvoltarea mass-media pluraliste, cum ar fi combaterea dezinformării, dezvoltarea capacităților mass-media, inclusiv prin asistență tehnică, traininguri, vizite de studiu; facilitarea creării de conținut local de înaltă calitate (prin inițiative regionale, cum este Open Media Hub). Un sprijin suplimentar este planificat să fie livrat începând cu anul viitor, când un nou proiect de 4 ani privind comunicarea strategică a UE va începe cu o componentă dedicată asistenței tehnice pentru dezvoltarea mass-media și pentru alfabetizarea mediatică. Cooperăm, de asemenea, cu European Endowment for Democracy, care oferă sprijin substanțial pentru dezvoltarea inițiativelor de media la nivelul întregii țări, sprijin  care este, de asemenea, esențial în sprijinirea radiodifuzorilor independenți sau alternativi. UE va continua să sprijine eforturile de consolidare a mass-media pluraliste independente și să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din acest domeniu, ca parte a eforturilor de implementare a Agendei de Asociere.

M. A.: Acordul de Asociere include și cooperarea în domeniul mass-media. Ce se preconizează pentru următorii ani la acest capitol?

Peter Michalko: Agenda de Asociere care detaliază angajementele luate de UE și Republica Moldova pe un orizont temporar de câțiva ani (2017-2019) include: progres privind asigurarea libertății de exprimare și independenței mass-mediei, în conformitate cu recomandările internaționale; realizarea unui dialog regulat pentru a face schimb de bune practici privind libertatea mass-mediei, pluralismul mediatic, dezincriminarea defăimării, protecția surselor jurnalistice și diversitatea culturală în mass-media; crearea condițiilor pentru independența deplină a radiodifuzorilor publici.

M. A.: Ne aflăm în preajma alegerilor parlamentare. Monitorizările pe care le face Centrul pentru Jurnalism Independent în campaniile electorale arată că, de obicei, comportamentul presei lasă de dorit. Manipularea, știrile false își spun cuvântul și influențează uneori rezultatele alegerilor. Ce mesaj ați avea în acest sens pentru reprezentanții presei?

Peter Michalko: Ca prioritate imediată, în context electoral, avem eliminarea deficiențelor identificate anterior de către observatori/actori naționali și internaționali cu privire la alegeri, inclusiv necesitatea de a  asigura acoperirea independentă și imparțială a candidaților de către mass-media. Iar acest mesaj a fost transmis public la toate nivelurile, inclusiv în cadrul vizitelor recente la Chișinău ale lui Christian Danielsson, Directorul general al Comisiei Europene pentru Politica europeană de vecinătate și Thomas Mayr Harting, Director de management al Serviciului European de Acțiune Externă pentru Europa și Asia Centrală (26-28 noiembrie). Mesajul meu pentru reprezentanții presei - în mod special, aș dori să vă încurajez să respectați criteriile deontologice ale meseriei de jurnalist și să conștientizați că o libertate sau un drept pierdut vor fi foarte dificil de recuperat. Republica Moldova și oamenii care trăiesc aici încă își aduc aminte de timpurile când nu a existat presă liberă și asta arată și mai mult cât de importantă este mass-media pentru o societate democratică și liberă.