Eşti aici

Participanții la lecțiile de educație mediatică au aflat că „mai multe televiziuni nu înseamnă mai multe opinii”

11 Noiembrie 2016
1393 de afişări
Tineri de la două instituții de învățământ din țară - Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău și Liceul Teoretic „Olimp” din satul Costești, raionul Ialoveni - au beneficiat de lecțiile de educație mediatică, organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Astfel, pe 9 și, respectiv, 10 noiembrie, ei s-a întâlnit în cadrul Campaniei „Cheamă-ne în școala ta!” cu Liliana Barbăroșie, jurnalistă la Radio Europa Liberă. La cele două activități au participat 46 de elevi și 20 de profesorii.

Participanții au aflat care sunt principalele probleme ale presei, ce este manipularea și propaganda informațională, dar și cum putem să distingem falsurile din mass-media.  În context, Liliana Barbăroșie le-a vorbit  și despre influența presei rusești pe piața media din Moldova, care adesea promovează în spațiul nostru mesaje propagandistice ce au impact negativ asupra publicului. „Dacă ar fi o presă liberă, ar fi cum ar fi, dar ea e dominată și controlată politic și asta e cea mai mare problemă”, a accentuat jurnalista cu referire la programele informative ale unor posturi retransmise din Federația Rusă.

Cei prezenți au aflat și despre alte fenomene care au loc în mass-media, cum ar fi, de exemplu, monopolizarea presei și concentrarea mai multor instituții media în mâinile unor politicieni. „Mai multe televiziuni nu înseamnă mai multe opinii. Din păcate, informația care ajunge în casele noastre nu este neapărat veridică”, a subliniat jurnalista Liliana Barbăroșie.

În cadrul discuțiilor, tinerii au recunoscut că, deși se informează de la televizor, nu au știut că sunt expuși  zilnic manipulării informaționale.

„Nu ar trebui să luăm drept pur adevăr orice știre pe care o auzim la tv. Și asta pentru că unele instituții de presă sunt cumpărate de oameni de afaceri sau politicieni pentru a-și ascunde păcatele”, la această concluzie a ajuns Olga Cujba, elevă in clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău.

De aceeași părere este și  colega sa,  Alina  Țurcanu, care afirmă că vrea să vadă la televizor știri obiective, imparțiale, care nu impun un anumit punct de vedere și nu denaturează realitatea. „Chiar dacă trăim într-o societate neinformată, nu ar trebui să permitem ca cineva să ne manipuleze. Consider aceste lecții deosebit de utile și necesare”, a adăugat ea.

Interesați de tema discutată au fost și profesorii din Costești, care au solicitat să beneficieze și ei de o lecție de educație mediatică, în cadrul campaniei desfășurate de  CJI.

Eugenia Bordeianu, profesoară de limba și literatura română în Liceul Teoretic „Olimp” din localitate  spune că astfel de activități ajută tinerii să deschidă ochii și să vadă  mai clar realitățile din țară.

Despre necesitatea lecțiilor de educație mediatică ne-a vorbit și Vera Melnic, profesoară de biologie la același liceu. „Oamenii informați nu vor putea fi niciodată manipulați de politicieni. Apreciem cunoștințele pe care le promovați prin intermediul acestor lecții”, ne-a spus la despărțire profesoara.

___________
Lecțiile de educație mediatică sunt parte a proiectului „Promovarea educației mediatice și a standardelor profesioniste în presă pentru un public informat” este implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova/Programul Mass-media.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.