Eşti aici

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege care permite revocarea din funcție a membrilor CA și altor instituții

09 Septembrie 2021
813 afişări
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind modalitatea de revocare din funcție a membrilor Consiliului Audiovizualului (CA), Consiliului Concurenței și altor instituții de stat. Inițiativa a fost susținută de 55 de deputați.

Proiectul prevede acordarea dreptului Parlamentului de a revoca din funcție membrii CA sau altor autorități în cazul în care activitatea acestora va fi considerată drept necorespunzătoare obligațiilor, prerogativelor sau atribuțiilor de serviciu.

În cadrul ședinței din 9 septembrie a Legislativului, raportul a fost prezentat de către președinta Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, care a menționat că proiectul a fost elaborat cu scopul de a responsabiliza instituțiile vizate.

Opoziția a criticat proiectul. Deputatul Petru Burduja din cadrul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a afirmat în cadrul ședinței că „adevărata intenție a acestei legi este de a înlătura persoanele care nu vă sunt confortabile la instituțiile la care v-ați referit și a numi altele care vă vor fi docile. Cum o să-i numiți – nu știu. Știu că în mass-media au mers fel de fel de speculații despre verișoare, concubine”.

Petru Burduja s-a referit și la eventuale cheltuieli din banii publici pentru cei care ar putea acționa în instanță hotărârile privind revocarea lor din funcție și ar putea obține câștig de cauză.

Olesea Stamate a răspuns că înțelege îngrijorarea colegului în privința creării unui precedent. „Din păcate, ceea ce am văzut noi până astăzi a fost tocmai crearea unui precedent extrem de periculos, în care avem conducători ai unor instituții publice foarte importante pentru statul nostru, pentru buna funcționare a statului, care nu-și exercită corespunzător atribuțiile de serviciu, de multe ori în detrimentul statului și intereselor cetățenilor și continuă să fie plătiți din banii publici fără să poată fi sancționați pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu”, a menționat Olesea Stamate. 

Anterior, experți media au criticat inițiativa deputaților, menționând pentru Media Azi că guvernarea ar putea, în acest fel, să schimbe componența consiliului în favoarea sa.


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante știri ale zilei, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.