Eşti aici

ONG-urile de media dezaprobă o dispoziție emisă de Judecătoria Chișinău prin care accesul jurnaliștilor în sediul instanței ar putea fi restricționat

10 Iulie 2018
420 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă dezacordul în legătură cu o recentă dispoziție semnată de vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, care ar putea crea confuzie și duce la restricționarea accesului jurnaliștilor în sediul Centru al instanței.

Reamintim că, pe 20 iunie 2018, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău a emis dispoziția „Cu privire la accesul în sediul instanței judecătorești”, care, între altele, prevede că accesul presei în sălile de judecată va avea loc „ținându-se cont de spațiul disponibil”.

O cerință absolut nouă este că presa trebuie să fie acreditată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în condițiile în care autoritatea audiovizuală nu are o astfel de atribuție legală. 

Amintim în context că, în noiembrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii și-a anulat propriul regulament privind accesul în instanțele judecătorești, publicat în Monitorul Oficial, care prevedea mai multe restricții, în special pentru jurnaliști, calificate drept abuzive.

Reiterăm în context că rolul mass-mediei este de a informa cetățenii țării asupra oricăror evenimente care le pot influența viața, drepturile și interesele, iar una din obligațiile autorităților este de a asigura buna funcționare a instituțiilor și mecanismelor care oferă informațiile respective. În acest scop, jurnaliștii au dreptul de a face imprimări audiovizuale, să filmeze și să fotografieze, precum și să asiste la ședințele publice ale instanțelor de judecată de orice nivel. 

Solicităm conducerii Judecătoriei Chișinău să revadă textul acestei dispoziții, care ar putea duce la restricționarea accesului presei la ședințele de judecată de interes public, așa cum s-a întâmplat la 19 iunie, când nu au fost validate rezultatele alegerilor locale noi din capitală.

Facem apel către Consiliul Superior la Magistraturii, organ cu atribuții de administrare a sistemului judecătoresc, să mențină un climat deschis în justiție și să susțină presa în efortul său de a reflecta evenimentele importante de pe agenda publică.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Asociația Reporteri de Investigație și Securitate Editorială
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul „Acces-Info”
Comitetul pentru Libertatea Presei