Eşti aici

ONG-urile de media condamnă aplicarea de către PDM a standardelor diferite față de jurnaliști

18 Septembrie 2018
149 de afişări

Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu îngrădirea accesului jurnaliștilor de la TV8 la ședința Consiliului Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova, vineri, 14 septembrie, pe motiv că politica editorială a postului nu ar conveni conducerii PDM. Potrivit unei informații postate pe www.tv8.md, reporterului TV 8 nu i s-a permis să intre la acest eveniment din cauza politicii sale editoriale.

Precizăm că în cadrul ședinței s-a discutat despre situația actuală din țară și acțiunile PDM în perioada următoare, iar jurnaliști de la alte instituții de presă au avut acces liber în sală.

Condamnăm practicile admiterii selective a jurnaliștilor la evenimentele de interes public și le calificăm drept inacceptabile pentru orice formațiune politică, dar în special pentru un partid care se află la guvernare și se declară adept al valorilor democratice.

Cerem ca partidele politice să trateze reprezentanții mass-media în conformitate cu aceleași standarde, fără a-i diviza în „ai noștri” și „ai voștri”, în comozi și incomozi. În definitiv, legislația garantează tuturor reprezentanților mass-media, în mod egal, dreptul să participe la evenimente și manifestații publice, să obțină și să difuzeze informații, să facă imprimări audiovizuale, să filmeze și să fotografieze.

Reamintim, totodată, că articolul 180 prim din Codul penal al Republicii Moldova stipulează că împiedicarea în mod intenționat a activității jurnalistului este o faptă pasibilă de răspundere penală.
Facem apel către conducerea PDM, către toate formațiunile politice să manifeste mai multă deschidere în relațiile cu reprezentanții presei.
 

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei 
Asociația Telejurnaliștilor Independenți 
RISE Moldova