Eşti aici

Obligativitatea cererii prealabile în cazurile de defăimare

13 Iulie 2018
353 de afişări
Întrebare: Am publicat recent un interviu, în care interlocutorul meu a făcut afirmații negative la adresa unei companii internaționale. După apariția materialului, am fost contactat de reprezentanții companiei care ne-au amenințat cu judecata în cazul în care nu vom scoate din text denumirea întreprinderii și criticile la adresa sa. Are dreptul  compania să-mi ceară acest lucru?

Răspuns: Din câte îmi dau seama, compania se consideră defăimată de materialul pe care l-ați publicat. Dar trebuie să cunoașteți că în astfel de cazuri ea nu va putea depune o cerere în instanța de judecată împotriva dumneavoastră, deoarece există o procedură preliminară obligatorie stabilită de legiuitor, de care trebuie să țină cont.

Astfel, conform articolului 15 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, persoana care se consideră defăimată poate solicita, prin cerere prealabilă, autorului informaţiei şi/sau persoanei juridice care a răspândit-o rectificarea sau dezminţirea informaţiei defăimătoare, acordarea dreptului la replică sau exprimarea scuzelor şi compensarea prejudiciului cauzat. Cererea prealabilă se depune în termen de 20 de zile de la data la care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare. Acesta este un termen de prescripţie. La împlinirea unui an din ziua defăimării, persoana nu poate solicita repunerea sa în termenul de depunere a cererii prealabile.

De asemenea, articolul 28 alineatul 2 al aceleiași legi menționează clar că mass-media nu poartă răspundere materială pentru preluarea cu bună-credinţă a relatărilor false cu privire la fapte şi/sau a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient, care vizează chestiuni de interes public, dacă acestea se conţin în declaraţiile, scrise sau verbale, ale altor persoane.