Eşti aici

Noi competenţe în domeniul Educaţiei pentru media pentru 36 de profesori care predau la treapta de liceu

03 August 2020
588 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a instruit, în cadrul a două programe de formare în domeniul Educaţiei pentru media, 35 de profesoare şi un profesor care predau în clasele de liceu. Prima instruire, în limba română, s-a desfăşurat în perioada 27-29 iulie, iar a doua instruire, în limba rusă, a avut loc în perioada 30 iulie - 1 august. Ambele programe de instruire au fost organizate în format online.
 
Oxana Iuteş de la Internews în Moldova a venit cu un cuvânt de salut în faţa profesorilor, încurajându-i să-şi dezvolte în permanenţă gândirea critică. „În perioada pandemiei, în presă şi pe reţelele sociale au fost tirajate o serie de informaţii false. Cu regret, o mare parte din oameni cred în ele şi în tot felul de teorii conspiraţioniste, iar asta se întâmplă din cauza insuficienţei de gândire critică. Trăim într-o eră în care informaţia abundă atât în lucruri adevărate, cât şi false, de aceea, trebuie să putem face diferenţa dintre adevăr şi fals, indiferent că este vorba de şcoală sau în afara şcolii, pentru că informaţii false sunt peste tot – în medicină, în pedagogie, la studii sau la locul de muncă. Important este să facem alegerea corectă atunci când ne informăm. Cum să faceţi această alegere veţi învăţa în cadrul instruirii”, a menţionat Oxana Iuteş.
 
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Chişinău, Steven Fisher, a ţinut un cuvânt de salut în faţa profesoarelor care au participat la instruirea desfăşurată în limba română, menţionând că „tinerii trebuie să înveţe să diferenţieze jurnalismul obiectiv de cel părtinitor”. „Ei trebuie să cunoască faptul că o mare parte din informaţiile de pe Internet şi de pe reţelele sociale sunt, de fapt, false. Două dintre elementele esenţiale ale unei societăţi sănătoase sunt o presă liberă şi independentă şi un public care este capabil să facă diferenţa dintre adevăr şi fals. Misiunea dumneavoastră, a profesorilor, este să ajutaţi tinerii să facă această diferenţă”, a precizat Excelenţa Sa, Steven Fisher.

Formatoarele cursului au fost Loretta Handrabura, dr. în filologie, şi Aneta Gonţa, dr. în politologie, cercetătoare media şi lectoră universitară.

Pe parcursul celor două programe de instruire, profesorii și profesoarele şi-au dezvoltat competenţele de predare a disciplinei Educaţie pentru media la treapta de liceu, în baza conţinutului curriculumului şi manualului cu acelaşi nume, tipărit de CJI atât în limba română, cât şi rusă.
 
Utilizând instrumente online interactive, participanţii şi-au expus temerile şi aşteptările pe care le au participând la instruiri, au făcut cunoştinţă cu manualul Educaţie pentru media, au studiat principalii termeni din domeniu, au discutat despre calitatea şi diversitatea informaţiei, despre rolul fotografiei în presă şi despre imaginea trucată ca formă de manipulare. Au învăţat cum să perceapă mesajul media, analizând diverse mesaje media apărute în spaţiul mediatic, cum să utilizeze noile formate media sau ce să facă pentru a se simţi siguri în spaţiul online. Mai mult, utilizând instrumentele digitale participanţii au expediat mesaje vocale viitoarelor generaţii.

De asemenea, participanţii au făcut cunoştinţă cu platforma Educaţie Mediatică, unde pot găsi jocuri online pentru dezvoltarea gândirii critice, tutoriale, animaţii şi alte produse media care pot fi folosite la lecţiile de Educaţie pentru media.

Formatoarea Loretta Handrabura, care este şi una dintre autoarele manualului Educaţie pentru media, a accentuat pe cât de important este ca profesorii să ţină pasul cu elevii. „Pentru a nu ne detaşa de discipolii noştri, care sunt «nativi digitali», noi, profesorii, trebuie să fim mereu conectaţi la noile realităţi digitale în care trăim. Altfel, riscăm ca distanţa dintre noi şi ei să crească şi mai mult”, consideră experta media.

Formatoarea Aneta Gonţa, care a oferit consultanţă în procesul de elaborare a manualului Educaţie pentru media, treapta liceală, a apreciat pe cât de important este ca astăzi să fim educaţi în spiritul gândirii critice. „Pentru a nu permite să fim manipulaţi trebuie să conştientizăm că într-o societate democratică rolul primordial al mass-mediei este de a prezenta o diversitate cât mai mare a opiniilor, asigurând astfel pluralismul de idei. De asemenea, trebuie să conştientizăm cu toţii că gândirea critică este cel mai bun antidot împotriva ştirilor false”, a spus Aneta Gonţa.
 
Pe parcursul celor două instruiri, participanţii s-au convins de importanţa subiectelor abordate în cadrul disciplinei Educaţie pentru media, unii dintre ei luând deja decizia de a preda noua disciplină în şcoală.
 
Olga Oprea, profesoară la Liceul „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni, Călăraşi, consideră indispensabilă ora de Educaţie pentru media. „Elevii petrec mult timp în mediul online, prin urmare, trebuie să deosebească adevărul de fals, să fie informaţi din surse veridice cum ar fi Mediacritica.md, StopFals.md şi să-şi formeze capacitatea de discernământ. Trebuie să înveţe cum să utilizeze raţional produsele media pentru dezvoltarea lor personală şi a celor din jur. După finalizarea instruirii am solicitat administraţiei liceului în care activez să promovăm Educaţia pentru media în instituţia noastră de învăţământ astfel încât să formăm consumatori de media cu gândire critică şi atitudine responsabilă. Administraţia a dat curs acestei iniţiative, astfel, începând cu noul an de studiu, vom preda disciplina Educaţie pentru media la două trepte: liceu şi gimnaziu”, a spus Olga Oprea.

Pe parcursul celor două instruiri, participanţii s-au convins de importanţa subiectelor abordate în cadrul disciplinei Educaţie pentru media.
 
Aliona Ţăruş, profesoară la Liceul „D.Cantemir” din Chişinău, a menţionat că unul din momentele-cheie în cadrul instruirii a fost cunoaşterea portalurilor media, care prezintă informaţii de calitate. „De asemenea, am aflat că putem fi nu doar consumatori media, ci şi creatori media. A fost interesant şi nou să aflăm care sunt regulile de comportament în spaţiul online și ce reprezintă pluralismul de idei. Deosebit de sensibilă a fost tema care vizează abuzul sexual în spaţiul virtual. Participând la această instruire, am obţinut o nouă motivaţie pentru activitatea ulterioară. Cu siguranţă vom transmite aceste cunoştinţe elevilor, părinţilor şi colegilor noştri profesori. Avem multe idei şi abia aşteptăm să înceapă noul an şcolar pentru a le putea pune în aplicare”, a spus Aliona Ţăruş.
 
Până în prezent, CJI a instruit 171 de învăţători, 101 profesori de la treapta gimnazială şi 36 de profesori de la treapta liceală. Disciplina opţională Educaţie pentru media este predată în şcolile din Republica Moldova din anul 2017, fiind inclusă în Programul-cadru al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova la toate cele trei trepte de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal.
 
Instruirile au fost organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova” (MEDIA-M), finanţat de USAID şi UK Aid şi implementat de Internews în Moldova.