Eşti aici

Ministerul Justiției din Federația Rusă a atribuit postului Radio Svoboda, Vocea Americii și altor 7 instituții media calitatea de agent străin

05 Decembrie 2017
57 de afişări
Ministerul Justiției al Federației Ruse a publicat prima listă cu instituțiile mass-media, cărora le-a fost atribuit statutul de agent străin, scrie Interfax.ru. Printre instituțiile respective se regăsesc posturile Vocea Americii și Radio Liberty (Svoboda).
 
În total, în lista respectivă au fost incluse 9 instituții media străine: Vocea Americii, Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL), Current Time (produs de Europa Liberă împreună cu Vocea Americii), redacția tătar-bașchiră a postului Libertatea – AzatliqRadiosi – și proiectele speciale ale aceluiași post: Siberia.Reality; Idel.Reality; Factograph, KavkazRealii și Crimea.Reality.
 
Registrul conține trei compartimente: numărul de serie al mass-mediei (înregistrat în calitate de agent străin), denumirea și data includerii în listă.
 
Autoritățile ruse susțin că prevederile privind includerea presei străine în calitate de agenți străini au fost introduse în legislația lor drept răspuns la acțiunile SUA în raport cu instituțiile media rusești, cum ar fi RT și Sputnik.
 
Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat, pe 25 noiembrie, legea prin care le permite autorităților ruse să înregistreze mass-media cu finanțare străină în calitate de agenți străini. Decretul președintelui rus a fost publicat pe 4 decembrie. Conform documentului, Ministerul Justiției din Rusia a fost desemnat drept instituția responsabilă de întreținerea și actualizarea registrului mass-media desemnați ca agenți străini.
 
După aplicarea statutului de agent străin, asupra instituțiilor media vizate se vor răsfrânge aceleași restricții și obligații care vizează actualmente organizațiile necomerciale (ONG-urile) cu statut de agenți străini.
 
Anterior, RT scria că Ministerului Justiției american a cerut ca postul rus de televiziune Russia Today să se înscrie ca agent străin, în baza unei legi americane care datează din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Canalul RT America s-a înregistrat în calitate de agent străin în SUA pe 13 noiembrie. Problemele RT au apărut pe fundalul investigației privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016.
 
Potrivit Radio Europa Liberă, reprezentanții Departamentul de stat american au anunțat că legislația SUA privind agenții străini nu limitează libertatea de expresie și nu seamănă cu legislația rusă.
 
Recent, Moscova a anunțat că a luat noi măsuri după decizia Congresului SUA de a anula acreditarea la Casa Albă a corespondenților postului RT. Reprezentanții Comitetului Dumei de stat pentru control și regulament din Rusia au anunțat că au aprobat, luni, 4 decembrie, proiectul hotărârii privind instituirea unei interdicții pentru jurnaliștii din SUA de a vizita Parlamentul rus.