Eşti aici

Miliardarul ceh Petr Kellner a devenit noul proprietar al postului de televiziune PRO TV

29 Octombrie 2019
695 de afişări
Fondul de investiţii PPF al miliardarului ceh Petr Kellner a cumpărat, de la grupul american AT&T, Compania Central European Media Enterprises Ltd. (CME), din care face parte și postul de televiziune Pro TV din Moldova, într-o tranzacţie de 2,1 miliarde dolari, scrie mold-street.com cu referire la comunicatul CME, din 27 octombrie.

„Comitetul special al boardului, împreună cu consilierii noştri, a condus un proces extins de revizuire a alternativelor, ceea ce a însemnat implicarea mai multor parteneri strategici şi financiari. Anunţul de astăzi reafirmă angajamentul nostru în a livra valoare pentru acţionari”, a declarat John Billock, preşedinte al boardului de directori al CME. Într-o declarație comună, șefii executivi Michael Del Nin și Christoph Mainusch au susținut că această tranzacție „este cea potrivită pentru acționarii noștri și o concluzie satisfăcătoare la una dintre cele mai reușite transformări ale unei companii mass-media de ultimă oră”.

Acordul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul de administrație al CME, la recomandarea Comitetului special al consiliului.

CME, cel mai mare operator de televiziune din Europa Centrală şi de Est, era deţinut de gigantul american AT&T, care preluase această companie de la Time Warner în urma unei tranzacţii globale.

Grupul media CME operează în cinci pieţe din Europa Centrală şi de Est, unde este printre liderii pieţei. Operaţiunile cuprind 30 de canale de televiziune în Bulgaria (bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action, bTV Lady şi Ring), Cehia (Nova, Nova 2, Nova Cinema, Nova Sport 1, Nova Sport 2, Nova International, Nova Action şi Nova Gold), România (PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, PRO TV International, dar şi PRO TV Chişinău din Moldova), Slovacia (TV Markiza, Markiza International, Doma şi Dajito) şi Slovenia (POP TV, Kanal A, Brio, Oto şi Kino).
Petr Kellner, acţionarul majoritar al grupului de investiţii PPF, susţine în comunicatul de presă că achiziţia CME va consolida operaţiunile de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est.

„Achiziţia CME cu activele sale media în cinci ţări europene va completa şi va consolida în continuare operaţiunile noastre de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est. Dorim să valorificăm sinergiile naturale dintre crearea de conţinut şi distribuţia acestuia, cu scopul de a dezvolta în continuare afacerile noastre de telecomunicaţii şi mass-media. CME este o organizaţie sănătoasă şi bine condusă şi nu intenţionăm să aducem modificări semnificative la nivelul operaţiunilor sale", a declarat Petr Kellner.

Potrivit portalului g4media.ro, Petr Kellner deține un imperiu economic cu legături extrem de strânse cu piața rusă, dar și cu China.