Eşti aici

Media Fact Book 2017. „Dacă ținem acest ritm de creștere, în 2020 ajungem la nivelul record din 2008”

07 Iunie 2017
397 de afişări
Piața locală va ajunge în 2017 la 403 milioane de euro, potrivit estimărilor Media Fact Book, un raport întocmit de agenția Initiative. Potrivit raportului, ajuns la a 21-a ediție, anul acesta piața media va crește cu 10%.
 
„Dacă ținem acest ritm de creștere de 10% în fiecare an, în 2020 ajungem la nivelul de 540 de milioane de euro, acel nivel record de la care am picat în 2008, când a venit criza”, spune Alexandra Olteanu, Managing Partner la Initiative.
 
„Anii 2015 și 2016 au adus pentru piața de media cele mai mari creșteri de după criză, iar acest trend este așteptat să continue. Această evoluție pozitivă depinde, însă, și de factori ce țin de economia țării, fiind astfel ajutată anul trecut de creșterea consumului intern pe fondul creșterii salariului mediu pe economie, dar și al scăderii TVA. Cu toate acestea, consumul media pe cap de locuitor, situat în 2016 la valoarea de 17 euro, este mult sub nivelul de circa 70 de euro înregistrat la nivel global și incomparabil cu cel de peste 150 de euro atins în țările din vestul Europei”, spune Olteanu.

Din raport: 
 În 2016, piața de media a fost de 366 de milioane de euro, din care 65% reprezintă banii care au mers către TV. Pentru 2017, Media Fact Book estimează 403 milioane de euro pentru întreaga piață. TV-ul își va păstra și anul acesta cota de piață. 

Zona de digital este al doilea mediu care atrage 18% din „plăcinta” media și se estimează că a fost la 64 de milioane de euro în 2016, și va ajunge la 74 de milioane de euro anul acesta. Digitalul nu și-a atins încă potențialul în România, comparativ cu alte țări, dar este așteptat să se apropie în anii următori de nivelul înregistrat în Europa, spun reprezentanții Initiative. 

Printul este singurul mediu care înregistrează scădere având o valoare totală de 13 - 14 milioane de euro.

Alexandra Olteanu:
Anul 2016 ne-a adus o creștrere de 4,8%, mult peste media europeană. Media market urmează același trend cu economia. Suntem pe o creștere constantă foarte bună. Creșterea e venită din două perspectivă: creșteri organice ale clienților deja existenți cu 5%, dar există și clienți noi „new blood”, cum le spunem noi.
Dacă ținem acest ritm de creștere de 10%, în 2020 ajungem la nivelul de 540 d emilioane de euro, acel nivel record de la care am picat în 2008.
TV-ul este 65% din piata de media din România. 
2016 pe TV a însemnat Campionatul European de fotbal. În acest context, a crescut betingul (campanii pentru site-uri de beting), dar au mai fost și campanii internaționale ale advertiserilor care erau sponsori ai Euro 2016.
Românul și televizorul. „Deschiderea televizorului e un reflex pe care îl avem dimineața sau atunci când am ajuns acasă. Televizorul este mereu deschis. În plus e cel mai ieftin entertainment. Odată cu tehnologia, cu tot ce înseamnă accesul la internet se vede o creștere a usage-ului de video”.
Usage-ul e în continuare pe site uri piratate unde advertiserii nu pun reclamă. Sigur o altă parte e pe YouTube. 
În continuare, TV-ul este cel mai bun constructor de reach. Atâta timp cât lucrurile sunt în direcția asta, în continuare el ia 65% din piața de media  

Sursa:paginademedia.ro