Eşti aici

Prevederile ce țin de transparența proprietății mass-media, votate de parlament fără amendamentul privind zona off-shore

05 Martie 2015
2409 afişări
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului al R. Moldova, care include prevederile ce țin de transparența proprietății mass-media, a fost aprobat, joi, 5 martie, de către deputaţi. Legea vine să răspundă la o întrebare care devenise principială pentru mass media şi societate în general: cine sunt adevăraţii proprietari ai instituţiilor de presă? Reprezentanţii societăţii civile, care au aşteptat ani de zile aprobarea documentului, promit să monitorizeze implementarea acestuia, pentru a nu avea soarta altor legi ”născute moarte”.
 
Într-o declaraţie făcută presei după votarea legii de către Parlament, Chiril Lucinschi, deputat PLDM, autorul proiectului de lege, a recunoscut că documentul este foarte important pentru mass-media și pentru societate şi a menţionat rolul societăţii civile, în particular al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), care au promovat activ necesitatea legii privind transparența proprietății mass-media.

Referitor la amendamentul privind zonele off-shore, care nu a fost inclus în lege, Chiril Lucinschi a reiterat argumentele pe care le-a expus în ajun, în cadrul Comisiei parlamentare de profil, precum că în R. Moldova “se cere un proiect separat ce ține de activitatea companiilor de tip off-shore, nu doar pentru domeniul mass-media, dar și pentru alte domenii”.
 
 
Într-o altă declaraţie de presă, deputata PL, Corina Fusu, a calificat legea aprobată “o mimare și o sfidare a bunului simț”, afirmând că în R. Moldova “este foarte greu sau practic imposibil de demonstrat cine este adevăratul proprietar al unei instituții mass-media". Deputata PL a atras atenţia asupra excluderii amendamentului privind zonele off-shore, propus de colegii de partid: ”Amendamentul care interzice înregistrarea companiilor în zonele off-shore, zone care nu au transparență în tranzacțiile financiare, nu a fost acceptat tocmai de alianța care a promis că va face reforme și ne va menține parcursul european”, a conchis ea, adăugând că regretă decizia unor forțe politice aflate în majoritate parlamentară care au considerat că statul nostru își poate permite “luxul de a plăti televiziuni, jurnaliști care le îndeplinesc comenzile politice”.
 
 
Societatea civilă promite să monitorizeze implementarea legii. Nadine Gogu, directoarea CJI, și-a exprimat speranța că modificările adoptate nu vor avea soarta altor legi „născute moarte” și a îndemnat organul de reglementare în audiovizual să urmărească îndeaproape procesul de executare a legii. “CCA trebuie să asigure prin toate pârghiile pe care le are transparența datelor privind proprietarii beneficiari ai radiodifuzorilor din Moldova. Iar în cazul în care va constata concentrarea proprietății mass-media, Consiliul trebuie să intervină pentru a diminua acest fenomen”, a menționat directoarea CJI, adăugând că “vom rămâne cu ochii pe CCA ca sa ne asigurăm că acesta își exercită rolul de garant al interesului public”.
 
Solicitat de Media-azi, Ion Bunduchi, director executiv APEL, a fost de părerea că legea aprobată nu înseamnă decât “tăierea unei cozi, restante din anul trecut. Chiar dacă este mai mult decât nimic, nu e ceea ce s-a dorit și ce se dorește - un nou Cod al audiovizualului, angajament ”intrat” pentru a treia oară într-un program de guvernământ”, a constatat expertul.

“Legea aprobată va asigura transparența proprietății mass-media în măsura, în care alte legi asigură transparența proprietății funcționarilor publici”, a mai spus Bunduchi.
 
Documentul, aprobat cu 79 de voturi, şi-a aşteptat rândul în Parlament din vara anului 2013, pentru ca abia în 2014 să fie votat în prima lectură. În tot acest răstimp, Centrul pentru Jurnalism Independent  în comun cu alte ONG-uri de media au desfăşurat o amplă campanie de sensibilizare şi de  promovare a proiectului de lege.
 
Documentul urmează să intre în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în “Monitorul Oficial”.

 

Sursa foto: www.privesc.eu