Eşti aici

La două zile după discuția cu reprezentanții mass-media, premierul Sandu cere demisia conducerii Poștei Moldova

20 Iunie 2019
471 de afişări
Prim-ministra Maia Sandu a cerut, în cadrul ședinței Guvernului din 20 iunie, demisia conducerii Poștei Moldovei pe motiv că aceasta întreprindere nu-și îndeplinește obligațiunile cu privire la distribuția unor ziare și pentru alte ilegalități.

În acest sens, Sandu a solicitat de la Agenția Proprietății Publice să demareze o anchetă internă cu privire la activitatea administrației Poștei Moldova. „Am avut o discuție cu reprezentanții instituțiilor de presă, acum câteva zile, și am aflat un lucru despre care știam și mai demult, că cei de la Poșta Moldovei, conducerea acestei instituții, nu-și îndeplinește obligațiunile contractuale în raport cu presa scrisă. Chiar dacă presa scrisă are contracte și plătește pentru servicii de distribuire a ziarelor, un unele cazuri aceste ziare nu ajung la destinație”, a afirmat Sandu. Premierul a precizat că Poșta Moldovei ar fi fost implicată și în alte ilegalități, cum ar fi distribuirea anabolizantelor.

Menționăm că, acum două zile, Maia Sandu s-a întâlnit cu mai mulți jurnaliști, editori și manageri media pentru a se informa cu privire la problemele cu care se confruntă mass-media în Republica Moldova și a stabili prioritățile în acest domeniu. Managerii din presa scrisă au sesizat nu o data autoritățile despre problemele pe care le au în relația lor cu Poșta Moldovei.

Forumul mass-media a solicitat, în rezoluția sa, ca Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” să asigure condiții contractuale pertinente și corecte pentru distribuția la timp către toți abonații a publicațiilor periodice. Totodată, ONG-urile de media au cerut repetat autorităților să intervină pentru a obliga „Poşta Moldovei” să nu facă abuz de poziția sa dominantă pe piața distribuției trimiterilor poștale și să elimine condițiile contractuale abuzive pentru distribuția publicațiilor periodice.

UPDATE: În scurt timp a apărut și reacția conducerii întreprinderii. 
 

Într-un mesaj  plasat pe pagina de Facebook, aceasta califică drept nefondate acuzațiile premierului Maia Sandu: „A afirma precum că Î.S „Poșta Moldovei” nu-și îndeplinește obligațiunile față de cei din presa scrisă, fără a stipula despre care cazuri sau agenţi economici este vorba, înseamnă a desconsidera munca depusă de către toți angajații întreprinderii”, susțin autorii mesajului.