Eşti aici

Indicele Libertăţii Presei, în scădere (perioada aprilie–iunie 2014)

16 Septembrie 2014
1030 de afişări
Indicele Libertăţii Presei, care măsoară gradul de libertate a mass-media din ţările Parteneriatului Estic (PE), relevă că mass-media din Moldova este parţial liberă. Cu anumite progrese pe unele segmente, dar şi cu regrese pe altele, în acest trimestru mass-media din Moldova a înregistrat un indice de 6 din 7.

Moldova se clasează pe locul doi (cu 1284 de puncte) printre țările membre ale PE, prima poziție fiind ocupată de Georgia (cu 1409 puncte). Comparativ cu perioada precedentă de evaluare (ianuarie-martie 2014), Moldova își menține poziția a doua în clasament, dar înregistrează o scădere la nivel de punctaj (de la 1340 de puncte în Indicele 4, la 1284 de puncte în Indicele 5).

Lansat de CJI în cadrul proiectului „Monitorizarea libertăţii presei în ţările Parteneriatului Estic”, Indicele Libertăţii Presei este un studiu elaborat în baza evaluărilor a zece experţi media independenţi, produs cu asistenţa Uniunii Europene.

Lipsa de transparenţă a proprietăţii mass-media, autocenzura, dar şi monopolul statului asupra distribuţiei presei scrise rămân a fi deficienţele semnalate de experți și în perioada aprilie – iunie 2014.

Aspectele pozitive remarcate în studiu se referă la asigurarea dreptului la libertatea de exprimare în cadrul legal al Republicii Moldova, dezvoltarea accelerată a domeniului Internetului şi noilor media și încetarea practicii instanţelor de judecată de aplicare a compensaţiilor mari în cazuri de defăimare.

Acesta este cel de-al cincilea Indice dintr-o serie de studii ce se elaborează trimestrial de CJI în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”. În afară de Republica Moldova, proiectul se desfăşoară în Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, alte 5 state ale Parteneriatului Estic.
 
Indicele Libertăţii Presei, raportul şi recomandările experţilor au fost realizate în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în perioada martie 2013 – februarie 2015, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Această publicaţie a fost produsă cu asistenţa Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul publicaţiei îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI). Publicaţia nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.