Eşti aici

Gala Jurnaliștii anului, ediția 2018, cu mătură lui Tauber și cureaua lui Șor în decor

07 Decembrie 2018
600 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Comitetul pentru Libertatea Presei au anunțat, pe 6 decembrie, cei mai buni jurnaliști, în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă. Printre premianți se regăsesc reporteri și manageri de la Radio Europa Liberă, RISE Moldova, TV8, TVR Moldova, Newsmaker, Ziarul de Gardă, SP Bălți, Jurnal de Chișinău, ziarul „Cuvântul”, Agenția „Moldpres”, portalurile Oameni și Kilometri, Nokta.md și alții.

Anul jurnalistic în imagini video

Pentru a aduce în scenă atmosfera tot mai presantă în care jurnaliștii își fac zilnic meseria, cea de-a  24-a ediție a Galei a început cu o secvență video, devenită virală pe internet, în care  primarul de la Orhei Ilan Șor îi agresează verbal pe jurnaliști, își scoate cureaua și îi amenință că îi va pedepsi grav când va ajunge la putere.

Din decor nu a lipsit nici mătura Marinei Tauber, vicepreședinta Partidului Șor, amintind de un alt eveniment, de la care jurnaliștii au fost alungați cu mătura de simpatizanții acestei formațiuni politice.

Amintim că, în cazul lui Șor, Procuratura Generală nu a tratat aceste amenințări drept comportament ostil față de reprezentanții presei, declarând că nu are temei să-i tragă la răspundere. În aceeași cheie a fost tratată și plângerea jurnaliștilor de la Radio Orhei, care s-au plâns, anterior, pe Marina Tauber.

Cea mai bună rețetă pentru a ajunge la oameni

În această ambianță, jurnaliștii Irina Gotișan și Dumitru Ciorici și-au preluat apoi rolurile de prezentatori ai Galei. Rând pe rând, aceștia i-au invitat pe învingători în scenă pentru a-și ridica premiile. În total, Clubul de Presă a acordat 9 premii la 6 categorii. Doar compartimentul Radio a rămas fără premiu – din lipsă de candidați.


Natalia Sergheev (Radio Europa Liberă)

Fiecare jurnalist câștigător a avut un cuvânt de spus colegilor care i-au urmărit din sală sau pe internet. Natalia Sergheev (Radio Europa Liberă), care a luat mărul la categoria Emisiuni TV/Radio, a ținut să mulțumească redacției, colegilor și redactorului-șef Vasile Botnaru, de la care a învățat secretele meseriei. Marina Ciobanu, care împreună cu colega ei Viorica Tătaru, de la „Ziarul de Gardă”, au fost premiate la aceeași categorie, a menționat că „cea mai bună rețetă pentru a ajunge la oameni este să te afli printre ei”.

Fiecare cu paradisul său!

La categoria fotografie au fost premiați Andrei Mardari de la Agenția „Moldpres” și Nadejda Roșcovanu de la  ziarul „Jurnal de Chișinău”. La întrebarea cum vede realitatea din Moldova, Andrei Mardari a răspuns scurt: „Sumbru”. Iar Nadejda Roșcovanu, premiată pentru poza în care copilul unor cetățeni turci extrădați din Moldova plânge după tatăl său, a povestit ce a simțit atunci când a surprins scena: „Am plâns alături de ei”.


Nadejda Roșcovanu

Nicolae Cușchevici, Liuba Șevciuc, Olga Ceaglei (RISE Moldova) au fost invitați să-și ia mărul pentru investigația „Paradisul oligarhului”, despre averile președintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Între altele, Olga Ceaglei, a constatat: „Fiecare are paradisul lui. Ei au paradisul prin conturi off-shore și cum am văzut la poalele munților Alpi, iar noi avem paradisul nostru când scoatem la iveală ceea ce ei vor să ascundă”.


Olga Ceaglei (stânga), Liuba Șevciuc (RISE Moldova)

Avem o baghetă magică în mână ...

Stela Dănilă de la TVR Moldova a fost premiată la capitolul reportaj pentru materialele despre persoanele care suferă de autism. „În nouă ani de presă, nu am aplicat la acest concurs niciodată. Nu dorința de recunoștință sau de lauri a fost motivația mea din acest an, ci faptul că am vrut să demonstrez încă o dată ce baghetă magică avem noi, jurnaliștii, în mână și câte putem face cu ea”, a spus Stela Danilă.


Stela Danilă

TVR Moldova a primit și un premiu special la categoria - cel mai bun proiect media – pentru campania „Generația Unirii”. „Am lucrat enorm de mult la aceasta campanie media „Generația Unirii” și vă asigur că ea va continua și în anul 2019 pentru că ne-am luat angajamentul să aducem în prim plan artizanii care au făurit Unirea”, a subliniat Vitalie Guțu, producătorul emisiunii „Interviurile Telejurnalului Moldova".

Premiile au ajuns și la jurnaliștii din presa locală

La categoria Presa scrisă învingătoare a fost desemnată Tatiana Mitrofan, de la ziarul „Observatorul de Nord”. Jurnalista a menționat că în regiuni este mult mai greu să faci jurnalism decât în capitală, pentru că „dai ochi în ochi cu oamenii despre care scrii sau pentru care scrii” și trebuie să fii foarte responsabil.


Tatiana Mitrofan

La presa locală a ajuns și Speranța anului. Premiul i-a revenit jurnalistului Iurie Rotaru, de la ziarul SP Bălți.  Acesta nu a fost prezent la ceremonia de decernare, pentru că potrivit directorului ziarului, Veacelav Perunov, a migrat din țară.


Veacelav Perunov (SP Bălți) și Viorica Zaharia (Consiliul de Presă)

Ziarul SP Bălți a câștigat și Premiul Național de Etică și Deontologie Profesională Jurnalistică, oferit de Consiliul de Presă. Premiul special pentru cea mai bună reflectare a realităților din regiunile R. Moldova de către presa locală a fost oferit portalului Nokta.md, iar Premiul de excelență a fost acordat lui Tudor Iașcenco, directorul ziarului Cuvântul din Rezina. În mesajul său de mulțumire, jurnalistul și-a exprimat speranța că „dacă vrem să devenim puterea a patra, trebuie să fim o breaslă solidară”.

Alte categorii premiate la Gală

Noul gen de jurnalism – longread – la fel, a ajuns în atenția  organizatorilor Galei. La aceasta categorie au fost premiați Polina Cupcea, fondatoarea portalului Oameni și Kilometri, și redacția NewsMaker. Premiul special Evoluția anului a fost acordat postului TV8, care, potrivit jurnalistei Natalia Morari, a trecut anul acesta prin multe încercări, reușind să le depășească.

Pentru cel mai bun vlog/blog a fost desemnată câștigătoare Alina Andronache, autoarea „Vlogului unei Mame Feministe”. „Ceea ce eu îmi doresc prin acest vlog este o lume fără stereotipuri”, a spus Alina.

Câștigătorii și cei prezenți la Gala Jurnaliștii anului au fost salutați de Ansamblul Plăieșii, care le-a oferit un moment muzical de excepție.