Eşti aici

Forumul Mass-Media 2019, despre concentrarea mass-mediei în mâinile politicienilor și redistribuirea sferelor de influență în domeniu

04 Noiembrie 2019
295 de afişări
Limitarea accesului la informație, concentrarea și pozițiile dominante pe piața media, precum și tendințele recente de redistribuire a sferelor de influență în mass-media au fost printre principalele subiecte discutate în deschiderea ediției a cincea a Forumului Mass-media, care își desfășoară lucrările la Chișinău în zilele de 4 și 5 noiembrie 2019. La eveniment participă jurnaliști, manageri media reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic, funcționari din Guvern, deputați în Parlament, diplomați, experți media din țară și de peste hotare.

Președinta Consiliului de Presă din Moldova (CP), Viorica Zaharia, a menționat că limitarea accesului la informație împiedică buna desfășurare a activității jurnaliștilor și duce la scăderea calității jurnalismului, iar concentrarea și pozițiile dominante pe piața media creează un volum intens de informații manipulatorii. În plus, monopolul de pe piața de publicitate sufocă presa, care rămâne fără sursele principale de venit. Potrivit ei, din cauza acestor factori presa liberă nu poate să reziste și să se dezvolte fără ajutorul donatorilor externi. „Bineînțeles că un jurnalism subdezvoltat sau aservit nu este decât o piedică în dezvoltarea democratică a unui stat. De asemenea, aceiași factori au făcut să tot coborâm poziții în Indicele Libertății Presei, întocmit de organizația Reporteri Fără Frontiere”, a subliniat Viorica Zaharia.

Zaharia a menționat că propunerile Guvernului privind accesul la informația de interes public ar putea îmbunătăți situația la acest capitol, însă rămân nesoluționate celelalte două probleme - concentrarea mass-mediei în mâinile politicienilor și monopolizarea pieței de publicitate. În opinia președintei CP, în prezent se observă  „căderea sau cel puțin declinul unor redute mediatice”, ceea ce confirmă faptul că au fost finanțate de către patronii care se aflau la guvernare. În context, președinta CA a adăugat: „Există semne că are loc o reîmpărțire a sferelor de influență pe piața mediatică. Aici cerem vigilența autorităților, care, cel puțin până în acest moment, declară adeziune față de adevărata democrație”, a subliniat Viorica Zaharia.

Potrivit președintei CP, Consiliul Audiovizualului dispune de toate pârghiile pentru a reglementa domeniul mediatic, pe care însă nu le aplică iar, în consecință, unele posturi care încalcă normele deontologice s-au simțit mai lejer în ultimul timp, pentru că nu s-au temut de eventualele sancțiuni din partea CA.

La lucrările Forumului a participat și premierul Maia Sandu, care a descris situația presei din Republica Moldova drept una dramatică. În opinia ei, presa liberă duce o luptă crâncenă pentru supraviețuire, în condiții când sursele de finanțare din publicitate sunt limitate artificial, prin înțelegeri de cartel și monopoluri impuse, iar cele  externe sunt limitate. Maia Sandu a menționat că, după ce ex-liderul democrat Vlad Plahotniuc a decis să se retragă din viața publică, „imperiul său media se ruinează”. „Posturile de televiziune din holdingul General Media Group renunță la frecvențe naționale, pierd oameni. Probabil unele se vor închide. (...) Se întărește un alt holding, afiliat politic socialiștilor. Accent TV a primit recent dreptul de a redifuza în țara noastră emisiunile celui mai popular post de televiziune din Rusia. Unde a slăbit un pol politic, caută să se întărească altul”, a mai spus premierul.

Premierul a adăugat că se află în proces de pregătire anumite intervenții menite să corecteze actuala stare de lucruri din mass-media. „Am trei priorități în ceea ce privește presa: prima este sprijinirea presei libere, crearea condițiilor pentru ca aceasta să poată exista fără ingerințe și să se poată dezvolta în Republica Moldova. A doua vizează consolidarea independenței și capacității creative a instituțiilor publice de media. A treia se referă la întărirea capacităților regulatorilor din publicitate și media de a menține stabilitatea pieței, de a proteja spațiul informațional de ingerințe interne și externe și de a sancționa abuzatorii”, a declarat Maia Sandu.

Între altele, premierul a adus critici dure Consiliului Audiovizualului, susținând că actuala componență a CA este depășită de situație și este nevoie de un CA proactiv, profesionist și independent de factorul politic.

Prezent la eveniment, președintele CA, Dragoș Vicol, a negat aceste critici, afirmând că „factorul politic vrea să intervină în activitatea Consiliului” și că persoana lui nu este agreată de unii reprezentanți din politicul moldovenesc.

În cadrul Forumului a participat și ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Excelența sa, Anna Lyberg, care a menționat faptul că libertatea de exprimare și independența presei sunt principii care se regăsesc în Acordul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. În opinia ei, este necesar de accelerat procesul privind adoptarea politicilor de dezvoltare a presei. „Este foarte binevenit faptul că noul Cod al serviciilor media audiovizuale a intrat în vigoare și este necesară buna implementare a acestuia”, a afirmat Anna Lyberg.

Cu un mesaj de susținere a presei libere și a pluralismului mediatic a venit în fața participanților la Forum Directorul Misiunii USAID în Republica Moldova, Scott Hocklander. Acesta a amintit de programul Media-M, care se implementează în țara noastră pe o perioadă de cinci ani, cu scopul de a susține mass-media independentă, diversificarea produselor și sustenabilitatea mass-mediei. În opinia oficialului american, Moldova, ca și alte țări, se confruntă cu fenomenul dezinformării și, pentru a-l contracara, este necesar să  dezvoltăm gândirea critică a consumatorilor de media.

Forumul este organizat anual de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL).