Eşti aici

Facebook a anunţat cine va prelua conducerea companiei Instagram

02 Octombrie 2018
122 de afişări
Facebook a anunţat pe 1 octombrie că Adam Mosseri, vicepreşedintele pentru managementul de produs al Instagram, va prelua conducerea companiei, în urma demisiei neaşteptate a co-fondatorilor acesteia, Kevin Systrom şi Mike Krieger, de săptămâna trecută, scrie news.ro cu referire transmite CNBC.

Mosseri a fost director de produs de la începutul acestui an, iar anterior a condus divizia News Feed a Instagram. Numirea lui Mosseri va intra în vigoare imediat, a spus un purtător de cuvânt al Instagram.

Systrom şi Krieger şi-au dat demisiile din companie săptămâna trecută, la peste şase ani de când Facebook a cumpărat compania pe care au fondat-o, pentru 1 miliard de dolari. Plecările lor survin în urma nemulţumirii în creştere provocate de implicarea tot mai mare a directorului general Mark Zuckerberg în conducerea aplicaţiei pentru fotografii, potrivit informaţiilor apărute în presă săptămâna trecută.

Mosseri a promovat în ierarhia Facebook, de când a devenit designer de produs în 2008. În timpul cât a lucrat la Facebook, acesta a mai fost director pentru aplicaţii mobile şi director al diviziei News Feed. El era director de produs la Instagram din luna mai.