Eşti aici

Este posibilă confiscarea dronei jurnalistului în cauze contravenționale?

07 Iunie 2019
254 de afişări
Întrebare: Poate fi confiscată drona, în cazul în care jurnalistul filmează cu ea fără permisiunea specială de la Autoritatea Aeronautică Civilă, Ministerul Apărării şi SIS? Pe de o parte, filmarea fără permisiune constituie contravenţie - conform art. 429 din Codul Contravenţional agentul constatator poate ridica obiectele cu care a fost săvârşită contravenţia şi au importanţă pentru cauză, iar ridicarea obiectelor se poate face fără ordonanţă specială şi fără autorizația judecătorului de instrucție. Pe de altă parte, avem art. 20 alin.(2) din Legea Presei, potrivit căruia mijloacele tehnice ale jurnalistului pot fi ridicate numai în cazul în care servesc drept probă într-o cauză penală. Totuşi, drona poate sau nu să fie confiscată?

Răspuns: Vă aduc la cunoștință că, deși avem reglementările în Codul aerian și în Legea privind controlul spațiului aerian privind utilizarea dronelor, nu a fost deocamdată stabilit mecanismul de aplicare a acestor prevederi. Un astfel de document urmează să fie elaborat de către Guvern.

De asemenea, la momentul actual nu sunt prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea art. 33 din Codul aerian și art. 4 din Legea privind controlul spațiului aerian, respectiv, nu cunoaștem exact tipul de răspundere: civilă, contravențională sau penală. Afirm aceasta  deoarece atât în cod, cât și în lege se stabilește: încălcarea prevederilor prezentei legi/cod atrage răspundere disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.

Cert este că, în prezent, posesorii dronelor pot fi acuzați de nerespectarea vieții private și a protecției datelor cu caracter personal, dar nu li se poate confisca drona.

Acest lucru nu-l permite Legea presei, la care v-ați referit. Legiuitorul a stabilit clar că mijloacele tehnice ale jurnalistului pot fi ridicate numai în cazul în care servesc drept probă într-o cauză penală. Prin urmare, nu putem vorbi de astfel de acțiuni în cauze civile sau contravenționale.

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.