Eşti aici

Eșecul demonopolizării mass-media

14 Noiembrie 2019
1561 de afişări

Vitalie Călugăreanu,
jurnalist Deutsche Welle

 

 

Consiliul Audiovizualului se laudă pe site-ul său oficial că este „reprezentant şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului”. Grotesc! De câteva luni, asistăm la migrarea puterii mediatice de la Plahotniuc la Dodon cu acordul și implicarea directă a CA, rămas intact după căderea regimului în iunie 2019. Renumita „петёркэ” de acolo pur și simplu a trecut în subordinea unui alt stăpân politic. Îmi permit acest rusism, deoarece anume așa este cunoscut, în rândul radiodifuzorilor, acel „grup” de membri ai CA, capabil să voteze, am impresia, până și mutarea munților Himalaya în parcul Valea Trandafirilor din Chișinău.

Mai întâi, la sfârșitul lunii octombrie 2019, CA a aprobat schimbarea denumirii postului de televiziune afiliat socialiștilor „Accent TV” în „Primul în Moldova”, acesta urmând să retransmită programele postului «Pervîi kanal» din Rusia. Întrebat, în cadrul unei emisiuni, de ce l-a lăsat pe Plahotniuc fără acest canal, Dodon a răspuns: „Dar ce, era mai bine să i-l las lui?”. O reacție care trebuie transcrisă și pusă în ramă pentru Zilele Libertății Presei. Apoi, la începutul lunii noiembrie, CA a eliberat licență de emisie și postului „Accent TV”. Astfel, holdingul care l-a deservit pe Plahotniuc slăbește, iar holdingul lui Dodon se întărește cu ajutorul CA care se consideră „reprezentant şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului”. Deocamdată, holdingul lui Dodon numără patru posturi TV. Dar, probabil, vor mai adera câteva. CA a anunțat concurs pentru două frecvențe de stat, eliberate de „Prime” și „Canal2”. Naivii cred că frecvența „Canal2” va fi întoarsă „TVR”. Eu nu cred, dar aș vrea să văd cum, sub Dodon (după demiterea Guvernului condus de Maia Sandu), această frecvență va ajunge în gestiunea TVR. În plus, în momentul în care scriu acest comentariu, încă nu cunoaștem numele câștigătorului concursului pentru șefia postului public de televiziune. Dar sunt aproape sigur că nu va fi ales Ion Terguță. Există riscul ca televiziunea publică să devină element de târg politic între PSRM și PDM în contextul negocierilor pentru formarea noului guvern.

Ce s-a schimbat în peisajul presei audiovizuale din Republica Moldova după intrarea în vigoare a obligativității publicării numelui proprietarilor instituțiilor media în martie 2015? Limita de „nu mai mult de două” licențe de emisie per proprietar (februarie 2016) l-a făcut cumva pe Plahotniuc, până în iunie 2019, să nu mai poată controla faimosul său holding propagandistic? Îl împiedică în vreun fel astăzi, aceste restricții, pe Igor Dodon să-și fortifice imperiul mediatic? Nu. Amendarea legislației nu a produs rezultatul scontat. Proprietarii de media, cu pârghii politice, nu au făcut decât să paseze licențele unor interpuși – unor proprietari falși. De exemplu, Vlad Plahotniuc i-a cedat atunci consilierului său, Oleg Cristal, două dintre cele patru televiziuni cu acoperire națională pe care le deținea. Altfel spus, aceste măsuri, gândite să aducă mai multă transparență, s-au dovedit a fi insuficiente în condițiile în care avem politicieni care trișează. Buna credință în politica moldovenească provoacă râsul.

Spațiul audiovizual a fost practic împărțit între marii sforari. Să nu uităm că în septembrie 2018, s-a ales cu un trust de presă și condamnatul în prima instanță Ilan Șor. Acesta ar controla „Orhei TV” și „Televiziunea Centrală” - în trecut „Alt-TV” și „Euro TV”. Proprietatea privată în media e necesară și bună atunci când există reguli care sunt respectate, nu fentate. Altminteri efectul este unul malefic, presa fiind transformată într-un fel de anexă a intereselor politice, iar jurnaliștii – în voci plătite să genereze sau să întrețină bătălii politice care nu au nicio legătură cu misiunea jurnalistului.

Și atunci, cum ieșim din acest cerc închis? Statul ar avea instrumentele necesare, dar nu putem miza pe faptul că le va aplica. Nu le va aplica tocmai pentru că interesul politicienilor de la „butoanele” puterii este să-i facă pe jurnaliști cât mai dependenți de patronii de presă, iar pe patroni - cât mai dependenți de ei, de politic. Cine, în aceste condiții, își poate asuma astăzi dificila sarcină de a convinge jurnaliștii că interesul lor nu este egal cu interesul patronilor? ONG-urile, facultățile de jurnalism, finanțatorii externi nu au atâta putere. Toți ei oferă oportunități pentru cei care vor să rămână jurnaliști. Nu oferă însă, nicio protecție contra ispitelor venite dinspre politicieni și „mogulii” lor de fațadă.

Un raport al UE privind concentrarea şi pluralismul mass media propune câteva soluții. Una dintre acestea ar fi înfiinţarea unui ombudsman pentru protejarea mass-media. Autorii sugerează, de asemenea, adoptarea unor carte editoriale care să „împiedice proprietarii, acţionarii sau organismele externe, precum guvernele, să influenţeze conţinutul ştirilor”. O altă soluție ar fi definirea conflictului de interese pentru a-i împiedica pe mogulii media să ocupe funcții politice. Ar funcționa aceste recomandări acum în Republica Moldova? În lipsa bunei credințe, puțin probabil.

Și atunci singura soluție rămâne educarea publicului. Dar acesta e un proces de durată. S-ar putea să fie nevoie de decenii pentru a-i obișnui pe oameni să consume produse jurnalistice de calitate și să boicoteze minciunile ambalate mediatic frumos. Întrebarea e cum facem asta în condițiile în care știm că oamenii sunt obișnuiți să consume produse în funcție de ambalaj și așteaptă să fie mințiți frumos, să li se spună ceea ce vor să audă? Soluția testată în democrațiile avansate este pluralismul - o piață nedebalansată de politic prin pârghii administrative (cum este CA și Consiliul Concurenței) – care să ofere la cât mai mulți oameni acces la produse jurnalistice de calitate, care să le placă. Într-un fel, să educăm gustul publicului pentru un produs media de calitate, făcându-i pe cei cu ambalaje colorate să-și îmbete în farmece propagandistice doar stăpânii lor politici.

Procesul a fost declanșat de ONG-uri, prin proiecte sprijinite din exterior, dar nu există, în acest moment, nicio premisă pentru amplificarea lui. Prim-ministrul care l-a criticat, la „Forumul mass-media”, pe Igor Dodon, pentru faptul că-și subordonează noi și noi instituții media și a deplâns starea precară a presei libere, a fost demis. Trebuie să ne pregătim din nou de zile grele! Libertățile se vor restrânge, iar politicienii frustrați vor încerca să pedepsească presa liberă și jurnaliștii. Ei nu au nevoie de o presă matură și diversă, pentru că felul în care înțeleg ei democrația este opusul democrației însăși.

Membrii Consiliului Audiovizualului nu vor demisiona. Cineva de acolo, din interior, a ținut să-mi transmită, zilele acestea, personal acest mesaj. Protecția lor la nivel politic este asigurată. Au devenit oameni utili noului „tătucă”. Loialitatea celor cinci (de fapt, șase) a fost testată prin migrarea frecvențelor de la Plahotniuc la Dodon. Acum urmează transformarea trustului în „fabrici de consimţământ” – o greblă pe care a călcat deja Plahotniuc și „mogulașii” săi seduși de iluzia că stăpânul le va lăsa cota-parte din acțiuni după ce va fi izgonit de la putere și din țară.

S-a greșit atunci când, după căderea fostului regim, domeniul audiovizualului a fost lăsat la discreția unor oameni rămași în așteptarea unei oferte oculte din partea noului „stăpân”. Ea nu a întârziat. Această „armă letală”, care modelează mintea oamenilor pe termen lung, a fost lăsată la îndemâna lui Igor Dodon. Acum, „garantul suveranității”, ajutat de „reprezentantul şi garant interesului public în domeniul audiovizualului”, începe construcția „infrastructurii” necesare pentru menținerea puterii pe termen lung. Micii slujitori au început să sară și ei din corabia fostului regim care a naufragiat. Se fac utili pe vasul care i-a luat la bord. Manipulează. Stilul lor este inconfundabil. E suficient să analizăm știrile trustului proaspăt extins, făcute din comunicatul purtătorului de cuvânt al UE, Maja Kocijancic, după demiterea Guvernului condus de Maia Sandu. Sunt propagandiști gata formați. Ei nici nu mai așteaptă să li se impună cenzura. Ei o anticipează.

Încă un aspect pe care, până acum, l-am ignorat toți: concentrarea mass media din provincie. E o tendință nouă la noi. În acest caz vorbim nu doar de televiziuni, dar și de portaluri online și posturi de radio. Situația acestor instituții de presă este demnă de o analiză minuțioasă. Ceea ce se știe este că multe din aceste instituții de presă există din granturi provenite de la diferiți finanțatori externi. Există însă „baroni” de presă și la nivel local, care folosesc aceste instituții mai ales în campaniile electorale. Nu despre publicitate electorală asumată este vorba, ci despre jocurile de culise care înclină balanța. Ultima campanie pentru alegerile locale a scos în evidență acest fenomen. Argumentul respectivilor patroni de presă este situația financiară precară și „nevoia de a te pune bine” pe lângă viitorul primar sau președinte de raion. Dar care este prețul? De exemplu, un birou sau două birouri în clădirea Consiliului raional pentru care să fie achitată o plată simbolică sau deloc. Atât costă independența? Nu e rău în sine să fii patron de media, dar e dăunător, chiar și la nivel local, să transformi instituția în instrument de propagandă sau să o subordonezi unui „baronaș” local.