Eşti aici

După o pauză de zece ani, Radio Europa Liberă revine în România

19 Iulie 2018
196 de afişări
Administrația postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL) din Washington a anunțat că intenționează să lanseze servicii noi în România și Bulgaria, pentru a consolida peisajul mediatic din aceste țări, potrivit unui comunicat al organizației.

Anterior, Europa Liberă a activat în ambele țări până la intrarea lor în Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Postul și-a încetat activitatea în Bulgaria în anul 2004 (cu trei ani înainte de aderarea la UE) și în România în 2008, la un an după aderarea la UE.

„Sperăm în special că transmisiunile noastre, realizate de jurnaliști locali, vor contribui la dezvoltarea presei libere, vor promova valorile și instituțiile democratice și vor susține dezbaterile în ambele țări despre locul lor în NATO, Uniunea Europeană și în celelalte organizații occidentale. Așteptăm să încheiem parteneriate cu mass-media independentă locală și cu societatea civilă”, a afirmat președintele companiei REL/RL, Thomas Kent.

Motivul redeschiderii serviciilor RFE/RL în România și Bulgaria pare să fie legat de înrăutățirea peisajului politic și mediatic în aceste țări, instituția făcând trimitere la îngrijorarea exprimată de mai mulți oficiali, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști din ambele țări față de fenomenele dezinformării, corupției și diviziunii sociale, care „sunt pe cale să submineze sistemele lor politice”.

Radio Europa Liberă/Radio Libertatea va începe din decembrie 2018 să furnizeze reportaje multimedia și analize în România și Bulgaria și își propune să activeze în parteneriat cu instituțiile media locale, pentru a crește proiectele media existente care contribuie la responsabilitatea publică și la contracararea știrilor false.

RFE/RL are deja o emisie în română recunoscută pentru calitatea sa în Republica Moldova, prin biroul său de la Chișinău, precum și o prezență consolidată în regiunea balcanică, cu birouri în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia.

Radio Europa Liberă este o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu. În perioada comunismului, programele secției române a postului Radio Europa Liberă au devenit o sursă de informare alternativă, întrucât ocoleau cenzura în mass-media.