Eşti aici

Dreptul la respectarea vieții private și de familie a persoanelor aflate în serviciul public

16 Iulie 2021
1166 de afişări
Întrebare: Redacția noastră a publicat o investigație despre averea unui funcționar public, precum și afacerile inițiate în ultimii ani de către membrii familiei acestuia. Materialul publicat conține imagini cu aceste persoane (preluate de pe rețelele sociale) și fotografii cu mașinile acestora (efectuate de către reporterii noștri). Recent, protagonistul anchetei ne-a expediat o cerere prealabilă prin care invocă faptul că i-am încălcat dreptul la respectul vieții private și de familie, solicitând retragerea materialului, dreptul la replică, scuze și bani.

Este întemeiată sau nu cererea funcționarului?

Răspuns: Persoanele publice recurg adesea la acționarea jurnaliștilor în justiție, invocând încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie[1]. Deși acest drept fundamental este prevăzut atât de legislația națională, cât și de cea internațională, protagoniștii investigațiilor uită că acesta nu are un caracter absolut[2]. În virtutea legii, dacă interesul public[3] de a cunoaște o informație depășește interesul persoanei vizate de a nu o da publicității, presa nu poate fi trasă la răspundere pentru materialele publicate[4].

Unde mai pui că, atunci când este vorba despre persoanele aflate în serviciu public (persoanele publice[5]), ele trebuie să accepte ingerințe în viața lor privată în mai mare măsură decât cetățenii de rând[6]. Totodată, în jurisprudența națională și cea internațională a fost stabilit principiul potrivit căruia lărgimea ariei de cercetare jurnalistică este proporțională gradului de implicare a persoanei în viața publică, precum și importanței faptelor/evenimentelor în care persoana este implicată.

Privitor la publicarea fotografiilor preluate de pe rețelele sociale (spațiu public), precizăm că dreptul la respectul vieții private și de familie nu se extinde asupra informațiilor obținute în locurile publice când persoana nu poate conta în mod rezonabil pe intimitate[7].

Menționăm că legea stabilește în mod exact tipul solicitărilor ce pot fi evocate de către persoana care consideră că presa i-a încălcat dreptul la respectul vieții private. Mai exact, funcționarul vă poate solicita exprimarea scuzelor și compensarea prejudiciului moral și/sau material cauzat[8]. Dreptul la replică poate fi solicitat numai în cazul în care persoana pretinde că a fost prejudiciată prin răspândirea unor judecăți de valoare fără substrat factologic suficient. Totodată, legislația nu acceptă „retragerea materialului” drept un mijloc juridic de restabilire a persoanei în drepturi. Prin urmare, aceste două solicitări necesită a fi neglijate din start.

Precizăm că, în litigiile de acest fel, legiuitorul obligă reclamantul să se conformeze unor termene restrânse pentru a depune cererea prealabilă ori pe cea de chemare în judecată. Mai exact, scrisoarea funcționarului trebuia expediată în termen de 20 de zile de la data la care el a aflat sau trebuia să afle despre informația defăimătoare. Ținând cont de faptul că cererea prealabilă a fost trimisă după mai bine de patru luni de la publicarea materialului jurnalistic, reporterii vor putea să solicite instanței de judecată scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc.

Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.

Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

 

[1] Art. 11 alin. (1) din Legea cu privire la libertatea de exprimare: „Persoanele publice și persoanele fizice care exercită funcții publice au dreptul la respectul vieții private și de familie”;
[2] Art. 11 alin. (2) din Legea cu privire la libertatea de exprimare: „Informațiile despre viața privată și de familie a persoanelor publice și a persoanelor fizice care exercită funcții publice pot fi dezvăluite dacă aceste informații prezintă interes public. Răspândirea informațiilor respective nu trebuie să ducă la prejudicii nejustificate terților”;
[3] Interes public – interes al societății (și nu simpla curiozitate a indivizilor) față de evenimentele ce țin de exercitarea puterii publice într-un stat democratic sau față de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul societății sau al unei părți a ei;
[4] Art. 13 alin. (3) din Legea cu privire la libertatea de exprimare: „Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că a făcut publice informații despre viața privată și de familie a persoanei dacă interesul public de a le cunoaște depășește interesul persoanei vizate de a nu răspândi informația”;
[5] Persoană care exercită funcții publice – persoană fizică care exercită atribuțiile puterii publice (executive, legislative ori judecătorești) sau persoană juridică ce prestează servicii de utilitate publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce prestează servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia;
Persoană publică – persoană care exercită funcții publice sau o altă persoană care, datorită statutului, poziției sociale sau altor circumstanțe, trezește interesul public;
[6] Pct. 17 din Hotărârea explicativă a Plenului CSJ nr. 7 din 24.12.2012: „Ca și în cazul defăimării, există un standard diferit de protecție a vieții private și de familie a persoanelor publice în raport cu cele private. Nu va constitui viață privată modul în care persoana ce exercită funcții publice își îndeplinește atribuțiile de serviciu. Noțiunile de “persoană publică” și “persoană care exercită funcții publice” sunt definite în art.2 din legea menționată. Persoanele “publice” trebuie să accepte ingerințe în viața lor privată în mai mare măsură decât persoanele obișnuite și gradul accesibil de cercetare mai atentă urmează să fie cu atât mai mare cu cât figura publică în cauză și informația ce se dezvăluie sunt mai importante. Lipsa consimțământului persoanei de a publica informații privind viața privată nu conduce automat la constatarea unui comportament ilegal. Un angajat al statului nu va putea invoca viața privată, în sensul prevederilor Legii cu privire la libertatea de exprimare, pentru a interzice filmarea sa în timp ce se află într-un loc public, viața privată și de familie nu se termină la ușa domiciliului”.
[7] Hotărârea CEDO din 24.06.2004, în cauza Von Hannover c. Germaniei
[8] Art. 10 alin. (4) din Legea cu privire la libertatea de exprimare: „În cazul răspândirii informației despre viața privată și de familie cu încălcarea prevederilor alin. (3), persoana poate solicita exprimarea scuzelor și compensarea prejudiciului moral și material cauzat”;