Eşti aici

CSJ a respins recursul CA împotriva deciziei Curții de Apel prin care a fost anulată sancționarea TV8

01 Noiembrie 2020
531 de afişări
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat, printr-o încheiere din 1 noiembrie, drept inadmisibil recursul Consiliului Audiovizualului (CA) împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost anulată decizia de amendare a postului TV8, scrie tv8.md.

Juriștii CA au contestat la CSJ hotărârea Curții de Apel, prin care a fost anulată decizia Consiliului privind aplicarea amenzii de 7.000 de lei pentru lipsa echilibrului opiniilor într-o ediție a emisiunii „Politica Nataliei Morari”. Reprezentanții CA au precizat în cerere că în instanță „nu au fost aduse probe care să demonstreze că decizia contestată ar fi una ilegală”.

În opinia juristului CA, prin invocarea dreptului la libertatea de exprimare, TV8 „încearcă să ducă instanţa în eroare şi să îndepărteze incidenţa obiectului răspunderii juridice în raport cu acţiunile sale, pe care le consideră legitime”. Recurentul a precizat că postul de televiziune a fost sancţionat pentru faptul, că în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” din 6 octombrie 2020, nu au fost prezentate principalele puncte de vedere aflate în opoziţie a persoanelor în adresa cărora au fost aduse acuzaţii și a faptului că prezentatoarea a intervenit pentru a-şi prezenta punctul propriu de vedere.

TV8 a calificat decizia autorității în domeniul audiovizual drept „o intimidare a jurnaliștilor și un atac asupra libertății de exprimare”.

Magistrații de la CSJ, Maria Ghervas, Victor Burdus și Nina Vascan au declarat inadmisibil recursul depus de Consiliul Audiovizualului. „Examinând temeiurile invocate în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie îl consideră inadmisibil”, scrie în documentul CSJ.

Încheierea CSJ este irevocabilă.