Eşti aici

#Covid-19. Managerii media se pregătesc de vremuri dificile și pierderi financiare

25 Martie 2020
867 de afişări
În timp ce audiența mai multor site-uri de știri și posturi de televiziune din Republica Moldova a crescut simțitor în contextul pandemiei de Covid-19, epidemia a și afectat activitatea redacțiilor. Angajații instituțiilor media care activează în online, bunăoară, muncesc la distanță, iar una din televiziuni și-a divizat echipa pentru a diminua riscul de infectare și eventuala sistare a emisiei. Contactați de Media Azi, câțiva manageri de presă vorbesc despre cum activează pe timp de criză, de ce persoanele care fac curățenie în birouri au devenit extrem de importante, ce se va întâmpla cu piața publicitară și de ce un jurnalist din Bălți riscă să fie amendat cu zeci de mii de lei pentru nerespectarea carantinei.

#lucrămacasă

Mariana Rață de la TV8 spune că angajații televiziunii (editori, producători, reporteri, cameramani, șoferi etc.), în jur de 80 de persoane, au fost împărțiți în două echipe care nu interacționează. „Sunt două echipe mai mici, practic egale ca număr, care lucrează peste o săptămână. Aceste persoane nu interacționează deloc între ele. Asta pentru ca, în cazul în care se constată un caz de infectare cu coronavirus în una dintre echipe, să rămână intactă cealaltă, ca să poată lucra cel puțin cât prima echipă ar sta în carantină”, explică decizia jurnalista. Totodată, reporterii responsabili de site s-au izolat și muncesc de acasă. 

În opinia ei, măsurile introduse de administrația televiziunii sunt „radicale, complicate, care ne îngreunează munca, dar protejează echipa”. Reprezentanta TV8 susține că femeia de serviciu a devenit „extrem de importantă în instituție, pentru că asigură dezinfectarea tuturor obiectelor cu care intrăm în contact”, iar reporterii și cameramanii nu merg pe teren fără măști, dezinfectant și mănuși. 


Echipament pentru munca în teren. Sursa foto: Viorica Tataru

Conducerea TV8 a luat și decizia ca jurnaliștii să nu meargă în spitale și alte zone de risc. „Evităm să facem un subiect care poate arăta senzațional în favoarea protecției echipei noastre, pentru că sănătatea lor este cea mai importantă acum. Fără ei noi nu avem cum să asigurăm emisia, activitatea televiziunii”, conchide Mariana Rață.

Și redacția Ziarului de Gardă muncește de acasă. Directoarea publicației, Alina Radu, afirmă că pandemia „a lovit puternic” în activitatea echipei pentru că, pe de o parte, angajații s-au văzut nevoiți să se conformeze normelor de securitate sanitară și să se retragă în case, iar pe de alta, s-a produs un flux mare de solicitări de informații din partea cetățenilor.

În redacția locală SP Bălți s-a recurs la măsuri similare. Directorul Veaceslav Perunov menționează că, în prima săptămână de după confirmarea primului caz de coronavirus în Republica Moldova, echipa a încercat să lucreze în oficiu, dar a renunțat. „Vin doar cei cărora le trebuie ceva urgent”, concretizează jurnalistul. 

Muncă la turații maxime vs. dificultăți financiare

Lucrul de acasă nu înseamnă însă nicidecum mai puțină muncă. Dimpotrivă. „Jurnaliștii lucrează foarte mult pentru că e un volum mare de informație ce necesită a fi prelucrată. Avem 7-8 oameni care se ocupă de scrierea știrilor pe care trebuie și să le distribuie pe rețelele de socializare”, mărturisește șeful de la SP Bălți. El mai spune că instituția întâmpină probleme financiare și este în căutarea resurselor suplimentare pentru achitarea angajaților care lucrează câte 12-14 ore pe zi. 

O confirmă și Alina Radu. „A trebuit să muncim enorm, în ture, din zori până după miezul nopții în fiecare zi. Oamenii ne cer detalii despre starea victimelor, despre standarde duble ale autorităților, despre dotarea instituțiilor, despre transport, taxe, asigurare bugetară, securitate. (...) Încercăm să îndeplinim sarcinile deontologice respectând și drepturile reporterilor la sănătate și siguranță”, afirmă directoarea ZdG. Pe lângă adaptările tehnice pe care le necesită munca la distanță, e nevoie și de identificarea soluțiilor financiare, mai spune jurnalista.

Mai ales că ziarele nu se găsesc acum în vânzare deoarece chioșcurile și alte unități care le vindeau au fost închise. 

Nici la televiziune nu este mai ușor în condițiile actuale, recunoaște Mariana Rață: „Noi și așa nu eram mulți, dar acum avem doi reporteri de teren care ne asigură volumul necesar pentru emisie în condițiile în care difuzăm câte 5-6 buletine pe zi în continuare. Sigur că există surmenaj”.

„Publicitatea este moartă”

Mariana Rață crede că pandemia „va lovi” foarte mult în presă și spune franc: „publicitatea este moartă”. „Noi nu ne dăm seama cât de tare, dar cu siguranță vom fi afectați pentru că agenții economici activi sunt și ei blocați, se află în carantină. Evident că vor descrește bugetele de publicitate pentru că fiecare va trebui să-și revadă strategia de marketing, cheltuielile, resursele de care dispune. Această epidemie a dat multe lucruri peste cap, ceea ce funcționa până acum, ar putea să nu mai meargă atât de bine. În plus, nu știm cât timp va dura problema”, adaugă șefa departamentului știri a TV8. 

Și Veaceslav Perunov crede că volumul de publicitate va scădea. Deocamdată, instituția s-a orientat spre furnizorii ce oferă servicii de livrare. „În orașul nostru mic oamenii își făceau mai degrabă singuri cumpărăturile. Acum, pentru că sunt nevoiți să procure online, noi le-am picat bine cu registrul nostru cu informații despre toate întreprinderile din Bălți și companiile care livrează produse”, specifică directorul SP Bălți. 

Cofondatorul portalului Privesc.eu, Radu Chivriga, confirmă temerile colegilor. „Având în vedere că toate evenimentele din lunile martie, aprilie, mai au fost anulate, compania s-a pomenit în situația de a reduce la maxim cheltuielile pentru că nimeni nu oferă garanții privitor la când lucrurile vor reveni la normalitate. Nu avem decât să facem economii și să avem grijă, în primul rând, de angajații noștri”, ne-a spus Chivriga. 

Audiența online, în creștere pe timp de pandemie

Contrar impactului negativ în multe aspecte, audiența portalurilor pe care le administrează jurnaliștii abordați de Media Azi a crescut în ultima perioadă. „Publicul care urmărește televizorul nu este atât de mare și nu are de unde să se mărească foarte mult chiar și în această perioadă. Lumea în continuare alege să stea pe online”, susține Mariana Rață de la TV8. 

Același lucru e valabil și pentru portalul esp.md. „La început am înregistrat o creștere a audienței pe seama celor din străinătate, mai ales din Belarus (nu știu de ce) - o știre a avut mai mult de 120.000 de accesări. Acum ne accesează preponderent locuitorii din Bălți și restul țării”, a afirmă Perunov. „Creșterea traficului arată că oamenii au încredere în media independentă și caută știri despre coronavirus anume în mass-media de încredere, privind mai sceptic rețelele de socializare pentru că acolo se distribuie multe știri false, mult spam”, adaugă el. 

De ce ar putea fi sancționat directorul SP

Veaceslav Perunov relatează că a revenit în Moldova după o călătorie peste hotare, în noaptea de 11 spre 12 martie. După ce a anunțat autoritățile despre revenirea din străinătate, el a fost obligat să se autoizoleze la domiciliu. 

Jurnalistul susține că o singură dată a ieșit din casă pentru a lua un cablu de la calculator din oficiu, ca să poată munci din carantină, și că era protejat cu mască și mănuși. La scurt timp a fost însă vizitat de polițiști și dus la sectorul de poliție pentru a oferi explicații. „Risc să fiu amendat cu 22.000 de lei. Eu nu am acești bani, nu știu ce să fac. Autoritățile se uită prea formal la astfel de cazuri. Eu nu am mers după bere, am mers în scop de serviciu”, adaugă Perunov.

Veaceslav Perunov a ieșit la fereastă și a aplaudat medicii pentru combaterea coronavirusului

Managerul SP susține că nu are simptome specifice Covid-19, iar în curând îi expiră termenul în carantină. „Alimentele îmi sunt aduse de colegi și ei duc și gunoiul. E o izolare totală”, conchide el în speranța că îi va fi aplicată doar o atenționare în acest sens.