Eşti aici

Consiliul de Presă le recomandă instituțiilor media să șteargă imaginile video cu scene de violență în cazul minorei din Ialoveni

29 Noiembrie 2017
1074 de afişări
Consiliul de Presă din Republica Moldova a examinat în ședința din 28 noiembrie mai multe reportaje jurnalistice, în care s-a constatat o serie de încălcări ale Codului Deontologic. Unele cazuri au fost examinate în urma plângerilor depuse de persoanele vizate, iar în alte cazuri Consiliul s-a autosesizat. Astfel, în cazul publicării imaginilor ce conțineau scene de violență asupra unei minore în raionul Ialoveni, membrii Consiliului de Presă au constatat cu îngrijorare că în pofida apelurilor acestora către instituțiile media, ultimele continuă să încalce Codul Deontologic de dragul vizualizărilor. 

Consiliul de Presă s-a autosesizat pe marginea acestui caz și a anunțat preliminar 10 site-uri că va examina modul în care instituțiile media au relatat întâmplarea.

Potrivit Consiliului, acel video conține scene explicite de violență, de comportament degradant, și are un impact negativ asupra copiilor.

Astfel, membrii structurii de autoreglementare a presei au constatat că jurnaliștii care au publicat acel video integral au încălcat prevederile Codului Deontologic, care îl obligă pe jurnalist să protejeze identitatea minorilor implicaţi în evenimente cu conotaţie negativă. Potrivit Codului, asemenea înregistrări video şi fotografii trebuie modificate pentru a proteja identitatea minorilor, iar jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţa privată şi demnitatea altor persoane. 

Membrii Consiliului au menționat că înregistrarea conține suficiente date care pot duce la identificarea persoanelor care apar în video. În acest sens, Consiliul a recomandat tuturor instituțiilor media care au publicat înregistrarea să o excludă de pe site. 

De asemenea, Consiliul de Presă a anunțat că va informa Consiliul Coordonator al Audiovizualului și Agenţia de Stat pentru Protecţia Moralităţii în privința acestui caz pentru constarea încălcării normelor legale de către instituțiile media în cauză.

În afara de aceasta, Consiliul va sesiza și avocatul copilului despre acest caz, solicitându-i să monitorizeze situația.

În cadrul dezbaterilor, membrii Consiliului au amintit și despre modul în care asemenea înregistrări ajung în presă. Aceștia au decis să sesizeze și Ministerul Afacerilor Interne, ca ultimul să verifice cum au putut să ajungă acestea video-uri aflate în custodia poliției în presă. 

Membrii Consiliului de Presă au subliniat că fac acestea demersuri pentru ca presa să înțeleagă că asemenea materiale afectează viața copiilor și încalcă legislația cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei.

Menționăm că știrea despre agresiunea fizică și un presupus viol comis de un grup de persoane asupra unei fete de 16 ani în raionul Ialoveni a apărut inițial pe portalul de știri Telegraph.md. Potrivit portalului, imaginile video difuzate au fost transmise redacției Telegraph.md de către o tânără ce s-a prezentat drept prietenă a victimei.

Inspectoratul General al Poliției a informat, la rândul său, printr-un comunicat de presă din 5 noiembrie, că acest caz a avut loc în noaptea de 24 spre 25 octombrie curent în raionul Ialoveni și că poliția a fost sesizată la 4 noiembrie de un cetățean care a expediat un material video cu cazul de violență sus menționat.