Eşti aici

Condamnăm practicile de restricționare a accesului TV8 la briefingul PDM și încercările de a diviza jurnaliștii

14 Martie 2019
197 de afişări
ONG-urile de media condamnă interzicerea repetată de către Partidul Democrat a jurnaliștilor postului TV8 de a participa la evenimentele acestei formațiuni politice și fac apel către conducerea PD să renunțe la practicile selective de admitere a instituțiilor media la acțiunile pe care le organizează.

Astfel, potrivit postului TV8, joi, 14 martie, reporterul Sergiu Niculiță nu a fost lăsat să intre în sediul PD. Rugat să comenteze cazul, vicepreședintele PD Andrian Candu s-a eschivat, pe motiv că nu cunoaște subiectul.

Calificăm acest incident drept abuz și încălcare gravă nu doar a drepturilor jurnaliștilor, cărora legea le garantează libertatea de a obține și de a difuza informații prin intermediul mass-media (art. 20 din Legea presei), ci și a cetățenilor, care au libertatea de a fi informați (art. 6 alin 1 din Legea cu privire la libertatea de exprimare).

Reamintim că echipei de filmare a TV8 nu i s-a permis accesul în sediul PD și la alte briefinguri, înainte de alegerile parlamentare din 24 februarie. Atunci, responsabila de comunicare cu presa, Irina Gîscă, afirma că restricționarea accesului se datorează politicii editoriale a postului.  

Facem apel către conducerea PDM să-și reevalueze propriile standarde în așa fel, încât acestea să corespundă prevederilor din Legea privind partidele politice, care stipulează clar că formațiunile politice sunt „institute democratice ale statului de drept, promovează valorile democratice şi pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice”.

Solicităm, repetat, acestei formațiuni politice să renunțe la practicile selective de admitere a jurnaliștilor la evenimentele de interes public și să nu îngrădească libertatea instituțiilor mass-media pe care le consideră incomode, precum și a jurnaliștilor independenți care își fac onest meseria.

Centru pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice

Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Centrul  ”Acces-Info”