Eşti aici

CJI a lansat Indicele situației mass-media din R. Moldova

06 Februarie 2017
530 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a făcut public luni, 6 februarie 2017,  Raportul anual ”Indicele situației mass-media (ISMM) din Republica Moldova în 2016”. Documentul reprezintă o evaluare a situației mass-media din RM pentru anul 2016 și conține: metodologia ISMM; cronologia evenimentelor; opiniile și evaluarea de către experți a evenimentelor din perioada de referință, cu impact direct sau indirect asupra situației mass-media.

Metodologia ISMM cuprinde 7 indicatori relevanți pentru realitățile mass-media din R. Moldova, și anume: cadrul juridic de reglementare a activității mass-media; contextul politic; mediul economic; mediul profesional; calitatea jurnalismului; securitatea informațională din perspectivă mediatică; securitatea jurnaliștilor. S-a optat pentru metodologia dată, deoarece ea oferă un diagnostic pentru mass-media în întregime, dar și pentru fiecare aspect/indicator aparte. Din această perspectivă, ISMM indică zonele în care sunt oportune intervenții pentru a ameliora situația mass-media în beneficiul cetățeanului și al societății.

Raportul este structurat pe capitole, care corespund celor 7 indicatori din metodologia ISMM. Fiecare dintre ele conține, pe lângă rezultatele matematice ale evaluării aspectelor situației mass-media, o scurtă cronologie a evenimentelor relevante din anul 2016 și o generalizare a argumentărilor date de experți pentru punctajul acordat.

O astfel de abordare oferă o imagine de ansamblu mai amplă a situației în care a activat mass-media în perioada de referință.

La final pot fi găsite recomandările și concluziile necesare, precum și anexele de rigoare.

Raportul a fost elaborat cu sprijinul financiar al organizației Civil Rights Defenders, Suedia, partener  al CJI.