Eşti aici

CJI a desemnat câștigătorii granturilor pentru campanii împotriva dezinformării și propagandei în media

24 Decembrie 2019
879 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță totalurile celui de-al treilea concurs de granturi pentru realizarea campaniilor împotriva dezinformării și propagandei în media, anunțat în cadrul programului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M).

În urma procesului de evaluare a dosarelor, juriul a selectat următorii câștigători: 

  • A.O. Cu Sens cu proiectul „Identificarea și combaterea discursului politic ce dezinformează”
  • A.O. AGER Media cu proiectul „Informația este putere. Informați-vă corect!”
La concurs au fost depuse cinci dosare. Acestea au fost evaluate în baza mai multor criterii, printre care: planul de implementare, publicul-țintă, planul de promovare și viabilitate.

Din juriu au făcut parte jurnaliștii Dumitru Lazur și Dumitru Stoianov, Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă, și Marcel Blănuță, manager de granturi în cadrul organizației Internews în Moldova.

Granturile pentru campanii împotriva dezinformării și propagandei în media sunt acordate de Centrul pentru Jurnalism Independent în calitate de partener în cadrul proiectului MEDIA-M, finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Republica Moldova, contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.