Eşti aici

Cinci jurnaliști uciși în lume de la începutul anului

07 Februarie 2020
157 de afişări
Cinci jurnaliști au fost omorâți în lume în primele câteva săptămâni ale acestui an, iar 364 de reprezentanți ai breslei rămân după gratii, potrivit barometrului încălcărilor libertății presei al organizației Reporteri fără frontiere. 

Potrivit datelor, trei dintre jurnaliștii uciși sunt din Irak, iar alți doi Siria și, respectiv, Nigeria. Printre reporterii care au ajuns și continuă să se afle în închisoare și în primele luni din 2020 se numără inclusiv trei cetățeni din Federația Rusă, șase din Azerbaidjan, iar cei mai mulți, 67 la număr, sunt în China. Tot China se află în topul țărilor cu cei mai mulți reprezentanți ai jurnalismului cetățenesc aflați după gratii  - 40 de persoane. Și în această categorie se regăsesc doi cetățeni ruși. 

Reporteri fără frontiere precizează că cifrele vizează doar jurnaliștii despre care organizația a putut stabili clar că au fost uciși sau închiși în legătură cu activitatea lor jurnalistică și nu-i include pe cei care au fost uciși sau închiși din motive ce nu au legătură cu munca lor sau în cazul cărora conexiunea cu activitatea lor profesională nu a fost confirmată încă. 

Captură foto: rsf.org