Eşti aici

Cererea de chemare în judecată a lui Igor Dodon împotriva Ziarului de Gardă a fost scoasă de pe rol

07 Octombrie 2021
857 de afişări
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a scos de pe rol, printr-o încheiere din 6 octombrie, cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon, fostul președinte al țării, împotriva Ziarului de Gardă. Fostul șef al statului s-a adresat în instanță în 2020, fiind nemulțumit de mai multe informații publicate în ancheta „Vacanțele de lux ale președintelui”. Centrul pentru Jurnalism Independent oferă asistență juridică pe acest caz.
 
Potrivit ZdG, la 6 octombrie a avut loc cea de-a șaptea ședință în procesul intentat de Igor Dodon împotriva Ziarului de Gardă, în cadrul căreia urma să fie examinată cererea acestuia privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Avocatul lui Igor Dodon s-a prezentat doar la prima ședință din proces, din mai 2020, iar reclamantul – la niciuna. După ce Igor Dodon cât și reprezentantul său legal nu s-au prezentat în ședință fără a comunica instanței motivele lipsei lor, avocata ZdG, Ludmila Ouș, a solicitat scoaterea cererii de pe rol. 

Astfel, în contextul în care instanța a constatat că avocatul Oleg Tănase a recepționat citația la 29 iunie 2021, dar nu a prezentat instanței vreo probă care să confirme imposibilitatea prezentării sale în ședință, judecătorii au decis să admită solicitarea avocatei ZdG, iar cererea fostului președinte să fie scoasă de pe rol.

Încheierea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel în termen de 15 zile. Totodată, Igor Dodon este în drept să adreseze primei instanțe o nouă cerere. Totuși, în cazul litigiilor ce vizează libertatea de exprimare, persoana vizată are la dispoziție doar 30 de zile pentru a se adresa în instanța de judecată din ziua când instituția de presă a răspuns sau trebuia să răspundă la cererea prealabilă. Astfel, o acțiune repetată ar urma să fie respinsă de instanță ca fiind tardivă.

Igor Dodon considera false și defăimătoare mai multe informații din ancheta „Vacanțele de lux ale președintelui”, în care jurnaliștii au scris despre destinațiile exotice vizitate de politician și familia sa în perioada în care era parlamentar. Dodon s-a plâns pe încălcarea dreptului la viața privată, cerând dezmințirea unor fraze care au apărut în investigație și obligarea ca jurnaliștii să exprime scuze publice.

Citiți și: Igor Dodon și îndemnul său către politicieni de a acționa presa în judecată: o „amenințare subtilă” la adresa jurnaliștilor
 

Igor Dodon. Sursa foto: pagina de Facebook/Igor Dodon


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.