Eşti aici

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță concurs pentru selectarea unei companii IT

18 Aprilie 2018
124 de afişări
Compania selectată va presta servicii de mentenanță tehnică pentru  site-urile administrate de CJI (www.media-azi.md, www.mediacritica.md, www.moldova-azi.md, www.scoaladejurnalism.md) și va fi responsabilă pentru buna funcționare a rețelei de calculatoare din cadrul CJI.

Compania va oferi asistență în funcție de solicitările echipei CJI, în baza unui contract de prestare  de servicii.

Sarcini:

  • întreținerea rețelei de calculatoare, rețeaua Internet, instalarea soft-urilor noi;
  • crearea și actualizarea arhivelor/ backup-urilor pentru toate fișierele CJI;
  • asigurarea securității și bunei funcționări a computerelor prin instalarea/reactualizarea programelor anti-virus, filtrelor anti-spam etc.;
  • înlăturarea erorilor de sistem, acordarea asistenței tehnice pentru echipa CJI în caz de necesitate;
  • machetarea publicațiilor și a altor materiale ale CJI;
  • alte sarcini  în funcție de solicitările echipei și activitățile CJI.
Cerințe și calificări:
  • experiență relevantă în domeniul IT;
  • atitudine responsabilă față de angajamentele asumate.
 
Durata contractului: pe parcursul anului 2018, cu disponibilitatea de a începe colaborarea imediat după finalizarea procesului de selectare.
Dosarul de participare trebuie să includă:
  • portofoliul companiei cu specificarea experienței în prestarea serviciilor solicitate de CJI;
  • oferta financiară ( se va indica suma solicitată pentru o lună de zile).
 
Dosarele recepționate vor fi evaluate de către CJI conform următoarelor criterii:
  •  experiența în domeniul solicitat de CJI;
  • oferta financiară. 

Dosarele de participare vor fi expediate la adresa:  info@ijc.md
Informații suplimentare pot fi solicitate la nr. 0 22 21 36 52.                                     
 
Termenul-limită de prezentare a ofertelor: 1 mai 2018.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistență jurnaliștilor și instituțiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relațiilor cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație media.