Eşti aici

Centrul pentru Jurnalism Independent anunță rezultatele concursului de selectare a partenerilor din presa locală

22 Februarie 2017
1239 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a desemnat câștigătorii concursului de selectare a nouă parteneri din presa locală în cadrul proiectului “Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova, Georgia și Ucraina”.

În urma evaluării dosarelor depuse, juriul a ales nouă echipe care au acumulat cel mai mare punctaj în baza următoarelor criterii: gradul de profesionalism al echipei, calitatea portofoliului, originalitatea conceptelor propuse, și bugetul rezonabil pentru realizarea lucrărilor.

Câștigătorii concursului sunt:
1. SP, Bălți
2. Observatoru de Nord, Soroca
3. Bas TV, Basarabeasca
4. Impuls TV, Șoldănești
5. Cuvântul, Rezina
6. Albasat TV, Nisporeni
7. Media TV, Cimișlia
8. Gazeta de Sud, Cimişlia, Cahul
9. Dnestr TV, Tiraspol 

Din compenența juriului au făcut parte Sorina Ștefârță, directoare, Școala de Studii Avansate în Jurnalism; Petru Macovei, director executiv, Asociației Presei Independente (API); Diana Răileanu, jurnalistă, Radio Europa Liberă, Dumitru Lazur, jurnalist RISE Moldova; Angela Sîrbu, directoare de proiect, Internews. În total, pentru concurs au fost depuse 12 dosare.

Cei nouă parteneri media vor fi implicați într-o serie de activități: traning-uri pe teme de business si marketing media, susținute de experți internaționali; vizite de documentare ale experților la instituțiile media partenere; sesiuni de mentorat în domeniul vânzărilor, potențialului de marketing și promovare a produselor media pe care le-au realizat.
 
De asemenea, partenerii locali vor mai beneficia de șapte pachete multimedia intitulate ”Moldova Plus”, pe care le vor folosi pentru a-și varia conținutul. Partenerii vor adapta pachetele multimedia la interesele comunității în care activează. Perioada de realizare/adaptare a unui pachet multimedia va fi maxim de 1 lună, începând cu aprilie 2017.
 
”Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia” este un proiect al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) din Moldova și Internews care se desfășoară în perioada septembrie 2016 - mai 2018. Persoană de contact: Rodica Catareu, coordonatoare de proiect, сoordonator@ijc.md, tel.: 022 213 652.