Eşti aici

Ce garanții și facilități ai dacă ești student și ai un job

03 Mai 2019
326 de afişări
Întrebare: Sunt studentă la anul III la Jurnalism și angajată part-time într-o redacție. Se apropie examenele de licență și aș vrea să știu dacă legislația muncii îmi oferă unele facilități, cum ar fi păstrarea locului de muncă în perioada sesiunii.

Răspuns:  Vă puteți păstra locul de muncă, beneficiind de concediu de studii, care nu poate dura mai mult de 30 de zile, potrivit Regulamentului cu privire la acordarea unor garanţii şi compensaţii salariaţilor care îmbină munca cu studiile.
 
Astfel, punctul 10, litera b) al Regulamentului stabilește că salariaţilor care îşi fac studiile în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate li se acordă concedii suplimentare plătite (păstrându-li-se 75 % din salariul mediu la locul de muncă de bază) în perioada susţinerii examenelor de licenţă sau examenelor de absolvire - până la 30 de zile calendaristice.
 
Conform punctului 5 din Regulament, administraţia tuturor unităţilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, este obligată să acorde salariaţilor aceste garanţii şi compensaţii.
 
Precizez, că asemenea facilități sunt acordate doar salariaţilor care învaţă în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova acreditate în condiţiile legii și care pentru prima dată încearcă să obțină studii de nivelul respectiv.

Deci, va trebui să scrieți o cerere în adresa angajatorului, cu solicitarea de a vă acorda concediu de studii, la care veți anexa adeverinţa eliberată de instituția de învățământ prin care să confirmați faptul că în perioada menționată vă veți afla în sesiune.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.