Eşti aici

Caricatura Media Azi: Condamnat de prima instanță, Șor amenință jurnaliștii cu procese de judecată

13 Aprilie 2021
2386 de afişări
Politicianul Ilan Șor, condamnat încă în vara anului 2017 la şapte ani și șase luni de închisoare pentru spălare de bani și dat în căutare internațională, continuă să apară doar virtual în public, prin intermediul ecranelor sau cu ajutorul hologramelor.  

Recent, deputatul a anunțat că va acționa în judecată jurnaliștii RISE Moldova, care au publicat, zilele trecute, secvențe dintr-o investigație despre o presupusă monitorizare a politicianului de către unitățile speciale ale MAI, în cadrul mai multor dosare cu privire la o rețea de trafic cu cocaină columbiană. Anunțul a fost făcut, tradițional, prin intermediul unui video publicat pe Facebook.

Probabil explicații judecătorilor Șor tot virtual le-ar oferi. 

Chiar dacă este așteptat de instanță să răspundă la învinuirile procurorilor privind spălările de bani, Ilan Șor continuă să amenințe presa. Anterior, el le promitea jurnaliștilor incomozi până și un proces de lustrație. 

Vedeți și: Caricatura Media Azi: „Penibilul” adevăr din investigațiile jurnalistice