Eşti aici

Campania CJI de modificare a legii publicității

18 Iulie 2017
428 de afişări
Elaborarea proiectului de lege a fost dictată de necesitatea stringentă de îmbunătăţire a reglementărilor în domeniu de o manieră care să contribuie efectiv la crearea unui climat adecvat de dezvoltare a pieței de publicitate, în care să primeze responsabilitatea socială a tuturor actorilor implicați în activități publicitare. Necesitatea în cauză a fost evidenţiată și în cadrul unui studiu realizat în anul 2016 care a evaluat cadrul juridic național de reglementare a domeniului publicității.

În ultimii 15 ani, Legea cu privire la publicitate, adoptată în 1997, a fost amendată în 13 rânduri, operându-se 42 de modificări. Amendarea multiplă a legii nu a condus la îmbunătățirea substanțială a ei. Între lacune studiul atestă lipsa prevederilor care ar asigura o concurență loială și ar preveni apariția pozițiilor dominante abuzive pe piața publicității; noțiuni și definiții inexacte și prevederi interpretabile; definirea inexactă şi utilizarea improprie a noțiunilor „publicitate” şi „publicitate socială”, fapt ce generează confuzii; legea cu privire la publicitate defineşte agenţii (furnizori, producători, difuzori) de publicitate astfel, încât „publicitatea socială” nu constituie preocuparea lor, deși este reglementată de aceeaşi lege ca şi publicitatea comercială; lipsa prevederilor care ar institui obligațiuni clare pentru autorități statale care ar estima cu regularitate volumul și structura pieței de publicitate; prevederi insuficiente de asigurare a transparenței activității agenților de publicitate; lipsa prevederilor care ar institui o autoritate de reglementare sau de autoreglementare cu atribuţii de identificare şi de calificare a caracterului de interes public al mesajelor/apelurilor sociale, etc.

Lacunele evidențiate sugerează oportunitatea unei noi legi. Proiectul legii oferă largi libertăţi în acţiuni tuturor actorilor din domeniu, și îi motivează să acţioneze cu responsabilitate.
 
Activități derulate în cadrul campaniei:

  1. Elaborarea studiului „Evaluarea cadrului juridic de reglementare a domeniului publicității și recomandări pentru optimizarea acestuia”
  2. Dezbatere publică în cadrul căreia a fost prezentat studiul „Evaluarea cadrului juridic de reglementare a domeniului publicității și recomandări pentru optimizarea acestuia”.
  3. Elaborarea unui proiect de Lege cu privire la publicitate.
  4. Dezbatere publică în cadrul căreia a fost prezentat proiectul de Lege cu privire la publicitate.
Activități care urmează a fi implementate/efectuate în cadrul campaniei:
  1. Expedierea proiectului de Lege cu privire la publicitate în Parlament.
  2. Campania de promovare a proiectului de Lege cu privire la publicitate expediat de CJI în Parlament prin petiții, materiale jurnalistice, emisiuni, spoturi, etc.
Campania este desfășurată cu sprijinul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.