Eşti aici

CA a prelungit, condiționat, licența de emisie a RTR Moldova până în 2028. Expert media: „Condiționarea care s-a votat nu neapărat va funcționa”

19 Iunie 2019
352 de afişări
Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au votat, condiționat, în ședința din 19 iunie, prelungirea licenței de emisie a postului de televiziune RTR Moldova. Condiționarea prevede revizuirea Concepției generale a serviciilor de programare, care a trezit mai multe semne de întrebare în legătură cu volumul de conținut preluat din Federația Rusă și volumul de produs autohton difuzat de RTR Moldova.  

În cadrul dezbaterilor publice, membra CA Olga Guțuțui a atras atenția reprezentanților postului că, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul serviciilor media audiovizuale, programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare „trebuie să provină în proporţie de cel puţin 50% din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră”, în timp ce Concepția generală a  postului prevede 48,65% de produs preluat din Federația Rusă.

Un alt membru al CA, Corneliu Mihalache, a propus amânarea examinării chestiunii, pentru ca postul să-și revadă Concepția.

Prezentă la ședință, reprezentanta RTR Moldova Diana Covali a menționat că postul își propune să producă treptat mai mult conținut în limba română și produs autohton, dar că acest lucru ar fi greu de realizat deocamdată. De asemenea, a declarat aceasta, furnizorul de servicii media a exclus din grila de programe mai multe emisiuni produse în Federația Rusă, iar în prezent difuzează, în mare parte, filme artistice/seriale în limba rusă, care însă nu sunt produse în Rusia.

Președintele CA Dragoș Vicol s-a pronunțat pentru prelungirea licenței de emisie a RTR Moldova, pe motiv că „orice altă acțiune arbitrară, admisă din partea CA, va fi tratată ca atare de către partenerii de dezvoltare, de către cei care urmăresc televizorul, fără să se țină cont de anumite „chichițe”... Vicol a declarat că,  pe viitor, postul va fi monitorizat, iar dacă va încălca legislația va răspunde pentru aceasta.

Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API) Petru Macovei s-a arătat nedumerit de decizia CA cu privire la prelungirea licenței. „Tot nu înțeleg de ce s-a aprobat prelungirea licenței RTR fără ca ei să-și modifice proiectul conform legii? Condiționarea care s-a votat nu neapărat va funcționa, la fel cum nu a funcționat nici în cazul NTV Moldova”, a scris Macovei pe pagina de Facebook.

Precizăm că, anterior CA a avertizat public postul de televiziune RTR Moldova pentru insuficiența conținutului în limba română în programe audiovizuale locale.

De menționat că, la începutul lunii aprilie, ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, a avut o întrevedere cu unii membri ai CA în cadrul căreia s-a discutat, conform comunicatului CA, „despre necesitatea identificării unei modalități specifice pentru posturile rusești care emit în Republica Moldova”. Ambasadorul rus ar fi fost de părerea ca, „în eventualitatea amendării Codului serviciilor media audiovizuale, să se țină cont de faptul că minoritatea rusă este una mult mai vastă decât datele statistice, din care cauză trebuie stabilite, în conformitate cu normele OSCE, anumite prerogative speciale, mai ales în ceea ce privește cota produsului autohton și frecvența emisiunilor în limba română”.