Eşti aici

Ar trebui să fim prudenți atunci când primim peste noapte gratuități

18 Septembrie 2019
634 de afişări
Liuba Șevciuc, jurnalistă de investigație
 
Bazele de date sunt o mină de aur pentru jurnaliștii de investigație. Absolut pentru toate anchetele și reportajele pe care le-am făcut în ultimii doi ani și jumătate pentru RISE Moldova am utilizat baze de date cu plată, în special registrul companiilor și cel al bunurilor imobile. Astfel de informații nu doar te ajută să faci o investigație mai bună, să identifici conexiuni obscure și interese ascunse, dar uneori îți pot schimba cursul anchetei.
 
În Republica Moldova, deocamdată, bazele de date costă. Și costă destul de mult. La realizarea unei anchete, o redacție cheltuie mii de lei pentru a obține, culmea ironiei, informații de interes public. Informație care, de regulă, ar trebui să fie gratuită pentru că este folosită strict în scop jurnalistic. În condițiile în care presa independentă, în mare parte, supraviețuiește datorită granturilor, uneori este foarte complicat pentru aceste redacții să își formeze un buget dedicat accesului la bazele de date cu plată. Nu orice redacție își permite acest lux. Respectiv, nu orice redacție face investigații jurnalistice.
 
Recent, Guvernul ne-a anunțat că a elaborat un proiect de lege care prevede că jurnaliștii vor avea acces gratuit la mai multe baze de date. Doar că instituțiile media vor trebui să se înregistreze ca operatori de date cu caracter personal, pentru a putea avea acest privilegiu. Puțini jurnaliști știu, de fapt, ce înseamnă să fii operator de date cu caracter personal, cât de anevoioasă este această procedură de înregistrare și, cine știe, dacă această condiționare a accesului la informații n-ar putea să se transforme în timp într-un alt instrument de suprimare a presei libere. Aparent, înregistrarea instituțiilor media ca operatori de date cu caracter personal vine cu avantaje și cu acel ambalaj legal care să susțină demersurile noastre atunci când facem solicitări de informații în adresa instituțiilor statului. Dar, în anumite condiții ar putea deveni, pe de altă parte, o bâtă în mâna autorităților, îndreptată, la nevoie, împotriva jurnaliștilor. De aceea, părerea mea e că ar trebui să fim prudenți atunci când primim peste noapte gratuități.
 
Redacția în care am lucrat până nu demult, este operator de date cu caracter personal deja de câțiva ani. Și, sincer, consider că acest lucru nu ne-a ajutat prea mult și nu ne-a deschis mai multe uși în comparație cu alte instituții media. De fiecare dată când expediam o solicitare de informație în adresa instituțiilor de stat menționam că RISE Moldova este înregistrat la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) în calitate de operator autorizat de prelucrare a datelor cu caracter personal. Mai mult, de fiecare dată indicam numărul de înregistrare și link-ul de pe site-ul CNPDCP-ului. Chiar și așa, în majoritatea cazurilor, atunci când refuzau să ne ofere informația solicitată, reprezentanții instituțiilor de stat invocau caracterul personal al datelor solicitate, deși avem dreptul să procesăm astfel de informații. Eu, personal, calific astfel de acțiuni drept un abuz.  
 
RISE Moldova s-a judecat doi ani cu Ministerul Afacerilor Interne ca să-l oblige prin decizia Curții Supreme de Justiție să ofere informații despre zece persoane date în urmărire internațională. Prin acest caz redacția a demonstrat că interesul public prevalează interesului privat, lucru consemnat și de instanța supremă a țării. Și, deși a fost creat un precedent, acest lucru nu a împiedicat autoritățile să ne îngrădească în continuare accesul la informație.
 
De exemplu, la începutul acestui an am cerut Comisiei Electorale Centrale acces la declarațiile de avere ale candidaților la alegerile parlamentare din februarie, date care, din punctul meu de vedere, sunt de interes public sporit. Ne-au comunicat că nu ne vor da acces la informația solicitată din același motiv - documentele conțin date cu caracter personal. Ne-au sugerat verbal să ne adresăm în instanța de judecată. Lucru pe care l-am și făcut.
 
Dar acțiunea în instanță, pe lângă faptul că durează ani de zile, presupune cheltuieli suplimentare pe care nu toate redacțiile și le permit, timp consumat în instanțe și energie canalizată în alt scop decât cel jurnalistic. Și nu cred că e corect să fim târâți prin instanțe, mai ales că informația pe care o publicăm este, de fiecare dată, în interes public și o oferim cititorilor noștri gratuit.
  
Au fost cazuri când s-a ajuns până la absurd. De exemplu, anul trecut am cerut CV-urile unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și mi s-a spus că nu mi le pot oferi pentru că sunt date cu caracter personal. Într-un final, mi le-au dat, nu însă fără eforturi și muncă de persuasiune.
 
Urmează să vedem dacă se vor schimba sau nu lucrurile după aprobarea noului proiect de lege. Sperăm că instituțiile media care vor depune efortul de a se înregistra, dacă o va cere legea, să se înregistreze ca operator de date cu caracter personal, să aibă într-adevăr privilegiile promise și să nu ne pomenim cu noi surprize.
 
Dar cel mai bine ar fi, totuși, ca autorii proiectului de lege să renunțe la astfel de prevederi în textul legii. Jurnaliștii nu prelucrează volume chiar atât de mari de date cu caracter personal, așa cum o fac băncile, companiile de asigurări sau spitalele, astfel încât să fim obligați să ne înregistrăm ca operatori de date cu caracter personal. Adică înregistrarea instituțiilor media ca operatori de date cu caracter personal ar trebui să fie doar cu titlu de recomandare și nu o prevedere obligatorie fără de care jurnaliștii nu vor putea solicita informații de interes public din baze de date publice.