Eşti aici

Alexandr Stoianoglo, despre urmărirea penală pe cazul Exclusiv Media: Procurorii au acționat „neplanificat şi neconsecvent”

20 Ianuarie 2020
322 de afişări
Urmărirea penală în cazul companiei Exclusiv Media, deținătoarea postului NTV Moldova și a ziarului „Argumentî i Faktî”, și despre care jurnaliștii au scris anterior că ar fi fost implicată în spălări de bani prin zone off-shore, a avut un caracter „neplanificat și neconsecvent pe o durată de peste trei ani”. Declarația aparține procurorului general Alexandr Stoianoglo care a vorbit despre acest caz în cadrul unei conferințe de presă de luni, 20 ianuarie.

Procesul penal care vizează firma deputatului socialist Corneliu Furculiță a fost pornit de procurori în vara anului 2016, pentru spălare de bani, și se află la etapa urmăririi penale. Potrivit Procuraturii Generale, cauza îi vizează și pe unii membri ai Partidului Socialiștilor.

Stoianoglo a precizat că în anii 2016 și 2017 a fost făcută doar o acțiune de urmărire penală, iar în perioiada 2018-2019 - nicio acțiune de urmărire penală. „Doar în noiembrie 2019 pe dosar a intervenit conducătorul Procuraturii Anticorupție [Viorel Morari, șeful suspendat al PA, n.r] şi a dispus exercitarea urmăririi penale de către un grup din 28 de procurori şi 38 de ofiţeri de urmărire penală şi de investigaţii. Mai mult ca atât, un episod distinct ce vizează anumiţi membri ai PSRM a fost examinat de Procuratua Anticorupție cu dispunerea neînceperii urmăririi penale, soluţia dată fiind anulată şi procesul penal reluat de conducerea Procuraturii Anticorupție doar sub presiuni majore politice realizate prin media în lunile noiembrie-decembrie 2019. Ca rezultat, procesul penal reluat, deşi reprezenta un caz distinct, contrar prevederilor Codului de Procedură Penală, la 2 decembrie 2019, a fost conexat la materialele cauzei penale menţionate”, a explicat procurorul general.

El a adăugat că Procuratura Generală nu s-a implicat în acest caz decât pentru verificarea dosarului în urma adresării președintei PSRM, Zinaida Greceanîi, fiind constatate încălcările procesuale.

Tot astăzi, Ziarul de Gardă a publicat mai multe acte ale Procuraturii Anticorupție, care confirmă că procesul penal pe faptul unei eventuale finanțări din exterior a PSRM a fost conexat la cauza penală de spălare de banilor în proporții deosebit de mari cu implicarea Exclusiv Media. Tot în decembrie 2019, procurorul anticorupție Victor Cazacu a solicitat Serviciului Fiscal de Stat informații despre donațiile primite de PSRM, dar și despre mai multe companii și persoane afiliate socialiștilor, printre care se numără mai mulți deputați.

Cazul implicării firmei Exclusiv Media în tranzacții prin zone off-shore a fost scos la iveală de jurnaliștii RISE Moldova încă în septembrie 2016. Potrivit investigației, prin această firmă s-au făcut transferuri în sumă de peste 30 de milioane de lei. Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016. Potrivit anchetei, transferul a fost efectuat printr-o companie off-shore din Bahamas, conectată la Federația Rusă. Corneliu Furculiță a declarat că toate tranzacțiile companiilor vizate în articol au avut loc în conformitate cu legislația națională și internațională.