Eşti aici

„Ora de Ras”, amendată cu 5000 de lei pentru „imagini și mesaje obscene” ce vizau negocierile dintre partide și vizita deputaților socialiști la Moscova

06 Iunie 2019
435 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat amenda de 5.000 de lei postului de televiziune Jurnal TV pentru încălcarea deciziei autorității, privind clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecției copiilor. Decizia a fost luată în ședința publică din 5 iunie a CA, după examinarea rezultatelor monitorizării emisiunii „Ora de Ras” din 21 aprilie 2019, despre care a fost sesizat de către cetățeanul Igor Jibuleac.

Petiționarul atrăgea atenția membrilor CA că în cadrul emisiunii „Ora de Ras” din acea dată au fost lansate mesaje tendențioase și imagini ce discreditau onoarea și reputația președintelui Republicii Moldova și a deputaților socialiști, care conțineau elemente de pornografie.

Monitorizările au confirmat că postul Jurnal TV a utilizat un limbaj obscen în subiectul ce viza negocierile dintre partide și vizita deputaților socialiști la Moscova. Potrivit monitorizării, în material au fost folosite secvențe video dintr-un film american și care aveau caracter obscen.

Membrii CA au constatat încălcarea de către postul TV a deciziei CA nr. 98 din 12 iulie 2012, care interzice radiodifuzorilor să difuzeze în intervalul orelor 06:00-23:00 producții audiovizuale care prezintă - scene de sex, limbaj sau comportament obscen.

Reprezentanții Jurnal TV au explicat, într-o scrisoare către CA, că emisiunea „Ora de Ras” este un pamflet și că limbajul satiric poate să depășească limitele unor programe de știri sau dezbateri. La rândul său, președintele CA, Dragoș Vicol, a fost de părerea că emisiunile de umor nu trebuie să servească drept paravan pentru utilizarea unor imagini obscene.

Asemenea încălcări pot fi sancționate cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Membrii CA au votat în unanimitate pentru prima varianta.