Eşti aici

„Miezul problemei trebuie să încapă în coaja unei nuci” - expertul britanic Timothy Large își împărtășește experiența în domeniul jurnalismului narativ

19 Martie 2018
864 de afişări
„Cele mai bune articole au cele mai bune citate. Miezul problemei trebuie să fie atât de succint, încât să încapă în coaja unei nuci și să se regăsească la începutul articolului. Scrieți nu așa cum trebuie, dar așa cum vorbiți și gândiți; descrieți detalii pline de culoare, fiți preciși și obiectivi” - sunt doar câteva dintre sfaturile jurnalistului englez Timothy Large, împărtășite în cadrul programului de instruire „Tehnici inovative pentru jurnalism de calitate”. Trainingul s-a desfășurat timp de două zile (16-17 martie) la Costești.

La eveniment au participat jurnaliști de la diferite instituții media din Republica Moldova, dornici să-și perfecționeze măiestria profesională și să afle noi tehnici de scriere a articolelor de calitate.
 
Timothy Large, cu o experiență de 20 de ani în domeniul jurnalismului, le-a relatat participanților despre ce este jurnalismul narativ, care sunt „ingredientele” lui principale și de ce este acesta important.

În viziunea sa, pentru a scrie un articol de succes sunt necesari câțiva pași obligatorii. „Dacă veți avea un lead intrigant, un citat de „aur”, un miez al problemei (Nut graph) bine punctat și un răspuns la întrebarea „Și ce dacă?”, atunci, cu siguranță, articolul dvs. va fi unul foarte bun”, a menționat expertul.

Timothy Large a remarcat faptul că un articol narativ este o posibilitate foarte bună prin care jurnalistul își poate evidenția personalitatea. „De cele mai multe ori vrem să scriem șablonat, încadrați în anumite tipare. Printr-un articol narativ, însă, ne putem face auzită propria voce. Stilul dvs. trebuie să fie unul obiectiv, cu respectarea celor mai înalte standarde editoriale”, a subliniat jurnalistul englez, precizând că un articol, care vrea să capteze atenția, trebuie să aibă în centrul său oameni și un subiect captivant.
 
Experta BIRN, Marija Ristic, s-a axat pe jurnalismul în situații de conflict, relevând care sunt limitele peste care nu trebuie să treacă un jurnalist. „Acesta trebuie să fie cât se poate de obiectiv în relatarea sa, să evite interpretările eronate, iar cuvintele și imaginile să fie potrivite situațiilor de conflict”, a spus experta.
 
În cea de-a doua zi, fiecare participant a exersat la modul practic cum să transforme o idee într-un articol de tip feature, primind feedback din partea experților Timothy Large, Marija Ristic și Marian Chiriac. Subiectele participanților au fost dintre cele mai variate: migrație, probleme ale sistemului de sănătate, promovarea dreptului femeilor de etnie romă de a accede în politică, promovarea drepturilor angajaților companiilor de textile care lucrează pentru branduri străine, efectele centralelor hidroenergetice de pe râul Nistru asupra populației din Republica Moldova, lupta cu fake news, istorii de succes ale tinerilor care dezvoltă aplicații în domeniul IT, promovarea de către deputați a propriilor interese prin intermediul proiectelor de legi etc.   
 
Jurnaliștii au fost încurajați să dea formă și conținut tuturor acestor idei, iar experții au venit cu sugestii și recomandări pentru fiecare dintre ei, astfel încât materialele să fie cât mai atractive și să capteze atenția cititorilor. În următoarea etapă, jurnaliștii vor elabora articole care vor putea fi publicate în presa internațională cu suportul Asociației „Balkan Investigative Reporting Regional Network”.
 
Participanții au apreciat posibilitatea de a afla noi tehnici de realizare a articolelor, de a interacționa cu experți care posedă o vastă experiență în domeniul jurnalismului narativ, precum și de a beneficia de oportunitățile generate de instruire, între care și posibilitatea de a scrie pentru presa străină.
 
Eugen Kanskii de la portalul de știri Agora a menționat că „de obicei, trainerii discută într-o manieră oficială”. „De această dată, însă, am avut parte de o discuție liberă în cadrul căreia fiecare dintre noi a avut șansa să-și expună opiniile, să vină cu propuneri și să învețe unii de la alții”, ne-a spus Eugen.
 
Mai multe fotografii de la training pot fi vizualizate pe pagina de Facebook a Centrului pentru Jurnalism Independent: 
 
Instruirea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova în colaborare cu Asociația „Balkan Investigative Reporting Regional Network” (BIRN Hub).