Eşti aici

​TV8, Pro TV Chișinău și BTV au obținut în instanță anularea sancțiunilor aplicate de CA după al doilea tur de campanie electorală

18 Decembrie 2020
675 de afişări
Cel puțin trei posturi de televiziune au reușit să obțină în instanță anularea deciziilor prin care au fost amendate de Consiliul Audiovizualului (CA), la sfârșitul lunii noiembrie, pentru că ar fi reflectat dezechilibrat subiecte cu caracter electoral în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din toamnă.  În opinia magistraților, sancțiunile aplicate radiodifuzorilor de către CA au fost ilegale.

Posturile TV8, Pro TV Chișinău și BTV au contestat, în cereri separate, decizia CA privind sancționarea BTV cu 15.000 de lei, iar a altor șase canale TV - cu 10.000 de lei, pentru abateri identificate pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din turul doi.

Avocatul TV8, Vitalie Enachi, a precizat pentru Media Azi că, inițial, a indicat în cerere toate posturile de televiziune vizate, însă instanțele au insistat pe cereri individuale. „Consiliul Audiovizualului nu a avut competența legală de a sancționa în cazul dat, respectiv toată decizia este ilegală în fond și afectează toate canalele. Dar, conform structurii, decizia conține punctele în care sunt vizați furnizorii: - 1,2, 3 etc. Și Curtea de Apel, și Curtea Supremă de Justiție au spus că fiecare furnizor are dreptul să conteste doar în parte sau să nu conteste decizia”, ne-a explicat Enachi.

Potrivit apărătorului, sancțiunea aplicată de CA a fost ilegală pentru că legislația din domeniul audiovizual nu prevede amenzi pentru încălcarea prevederilor Codului electoral.

Curtea de Apel a emis o hotărâre în defavoarea postului de televiziune, considerând că decizia CA a fost una legală. Totodată, magistratul Anatol Minciună a avut o opinie separată pe marginea cazului, considerând că CA nu a aplicat corect legea în acest caz, iar pretențiile TV8 sunt întemeiate. „După cum rezultă din concluziile Consiliului Audiovizualului, reclamantul ar fi admis mediatizarea dezechilibrată a concurenților electorali, în care unul a avut o conotație negativă mai mare decât celălalt. A se menționa faptul că cele invocate nu au fost demonstrate cu probe suficiente și veridice, pentru a constata încălcările imputate. Mai mult, abordarea enunțată a Consiliului este subiectivă și afectează dreptul reclamantului, adică a presei, la publicare de informații și la libertatea de exprimare, precum și dreptul publicului la informare”, și-a argumentat poziția Anatol Minciună. 

Vitalie Enachi a casat hotărârea Curții de Apel la CSJ, unde a obținut câștig de cauză. În cererea sa, avocatul a specificat că sancțiunea pentru nerespectarea articolului din Codului electoral pentru radiodifuzori a fost introdusă ca propunere abia în proiectul de lege (votat pe 16 decembrie în lectură finală), de unde rezultă că la data emiterii deciziei contestate TV8 a fost sancționat „în lipsa unei prevederi legale”.

Pe 8 decembrie, Curtea Supremă a anulat sancțiunea CA în privința TV8. Judecătorii CSJ au considerat că magistrații de la Apel nu au examinat corect dosarul și nu au ținut cont de prevederile legii privind libertatea de exprimare. De asemenea, CSJ a considerat drept incorectă aprecierea Curții de Apel precum că decizia CA a fost motivată pentru că procesul-verbal al ședinței a fost anexat la decizie. Magistrații CSJ consideră că motivele cu privire la adoptarea deciziei ar trebui să se conțină în decizia propriu-zisă.

Și Pro TV Chișinău a obținut anularea sancțiunii pe calea judecătorească, doar că în acest caz Curtea de Apel din start a luat decizia în favoarea radiodifuzorului. Și în dosarul PRO TV Chișinău a existat o opinie separată. Judecătoarea Angela Bostan a considerat că CA a procedat corect, pentru că „mass-media trebuie să respecte, de asemenea, drepturile altor persoane. Acest lucru se poate justifica doar pentru a permite alegătorilor să își formeze o opinie fără presiune sau influență necuvenită”. 

CA a depus recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău, menționând că s-a condus în de prevederile legislației privind libertatea de exprimare, „care nu au nicio relevanță speței deoarece, conform deciziei contestate, cât și a Raportului de monitorizare și probelor anexate la materialele dosarului, ÎCS Pro Digital SRL (Pro TV Chișinău - n.r.) a fost sancționată nu pentru conținutul informației difuzate, dar pentru faptul că a reflectat campania electorală în mod dezechilibrat”. 

CSJ a declarat drept inadmisibil recursul depus de CA, printr-o încheiere din 9 decembrie.

Și BTV a reușit să obțină anularea sancțiunii. În cazul lor, magistrații CSJ au menționat că „decizia Consiliului Audiovizualului în partea contestată nu conține motivarea completă, or această exigență trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, condiție care în speța dedusă judecății nu a fost respectată”. „Prin urmare, se atestă că Consiliul Audiovizualului nu și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege, iar această încălcare se materializează prin faptul că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea procedurii stabilite, ceea ce poartă un caracter neproporțional scopului urmărit, fapt ce denotă şi ilegalitatea lui în fond”, au concluzionat magistrații CSJ.

În explicațiile sale în instanță, CA susținea că a aplicat sancțiunile corect, în conformitate cu metodologia aprobată. Potrivit Direcției de monitorizare a CA, mai multe posturi de televiziune au reflectat dezechilibrat candidații care au concurat în cel de-al doilea tur de scrutin.