Eşti aici

​Postul TV8, amendat cu 10.000 lei pentru emisiunea „Internetu’ Grăiește” în care a fost vizată jurnalista Elena Pahomova

29 Mai 2020
862 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a decis să amendeze postul de televiziune TV8 pentru încălcarea unor norme privind condițiile de eliberare a licențelor de emisie, după difuzarea ediției din 8 mai a emisiunii „Internetu’ Grăiește”. Decizia a fost luată după ce postul NTV Moldova și Elena Pahomova s-au plâns că jurnalista ar fi fost hărțuită de prezentatorii Nata Albot și Andrei Bolocan prin faptul că au îndemnat internauții să-i scrie mesaje în privat. 

În ședința din 29 mai, membrii CA au votat unanim pentru sancționarea postului TV8 cu suma de 10.000 de lei, considerând că în cadrul emisiunii vizate au fost încălcate principiile de comunicare corectă a informațiilor. 

În ediția difuzată pe 8 mai pe Facebook și pe 9 mai la TV8 și pe Youtube, autorii s-au referit la o postare a Elenei Pahomova, în care jurnalista NTV Moldova se referea la părul proaspăt vopsit al președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, în contextul deciziei CC de anulare a acordului privind creditul rusesc. Pahomova a dat de înțeles că Manole și-ar fi vopsit ilegal părul, activitatea saloanelor de înfrumusețare fiind interzisă în perioada stării de urgență. Prezentatorii „Internetu’ Grăiește” au catalogat postarea ca fiind inadecvată statutului de jurnalist. „Vă propunem s-o identificați pe Elena Pahomova pe Facebook și să-i scrieți în privat tot ce credeți despre deducțiile sale schizofrenice”, au îndemnat, între altele, cei doi. 

În sesizarea sa, Elena Pahomova a menționat că a fost vizată într-un context negativ atât ea, cât și copii ei și a catalogat afirmațiile moderatorilor Andrei Bolocan și Nata Albot drept „atac la persoană”. 

La ședința Consiliului Audiovizualului, Olga Guțuțui, director de programe la postul TV8, a argumentat că emisiunea „Internetu’ Grăiește” este una umoristică, care critică „mesaje și nu persoane, dar mesajele politicienilor și ale altor persoane publice, ceea ce s-a întâmplat și de aceasta dată”. Ea a accentuat că moderatorii o consideră pe Pahomova drept persoană publică inclusiv pentru că face parte dintr-o comisie pentru mass-media pe lângă președintele țării. Guțuțui susține că Elenei Pahomova i-a fost expediată o invitație - prin e-mail și pe rețelele de socializare - ca ultima să participe la emisiunea respectivă pentru a-și spune opinia și a mai precizat că imaginile cu copii au fost publicate din întâmplare. „Pe viitor televiziunea nu va mai admite astfel de greșeli”, a conchis ea. 

În replică, Pahomova a menționat că nu a primit astfel de invitații: „În solicitarea mea am cerut acordarea dreptului la replică (право на ответ, n.r.) deoarece eu nu mă văd în calitate de interlocutor al acestor autori de emisiune. Nu vreau acum să comunic cu ei - emoțiile sunt încă mari - și să le ofer dreptul să mă vorbească încă o dată”. Ea a mai precizat că Albot și Bolocan au comentat postarea ei setată drept privată pe Facebook. 

Președintele CA, Dragoș Vicol, a condamnat comportamentul prezentatorilor emisiunii, calificând stilul de umor drept „bădărănesc”: „Eu nu întrevăd nici umor negru în ceea ce este spus aici. Și doi, nu văd să fie biciuite anumite metehne, vicii, ci concret persoana Elena Pahomova”. 

Colega lui, Tatiana Buraga, a pledat ca TV8 să fie sancționat cu o amendă maximă, în timp ce Lidia Viziru, o altă membră a Consiliului, a propus aplicarea sumei de 10.000 lei pentru că postul se află la prima abatere de acest fel.

Citiți și: Nata Albot, Andrei Bolocan și Elena Pahomova, un caz „grăitor”

Sursa foto: captură Internetu’ Grăiește