Eşti aici

În ce situații nu pot fi intentate acțiuni privind defăimarea?

27 Iulie 2018
309 afişări
Întrebare: Cine are imunitate în cazuri de defăimare?

Răspuns: În conformitate cu prevederile articolului 8 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, nu pot fi intentate acţiuni privind defăimarea în cazurile în care declarațiile sunt făcute de către:

• Preşedintele Republicii Moldova şi deputaţii în Parlament aflați în exercitarea mandatului;
• participanţii la proces, inclusiv martorii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar;

Totodată, nu pot fi intentate astfel de acțiuni împotriva cererilor, scrisorilor sau plângerilor referitoare la încălcarea drepturilor şi a intereselor legitime, expediate autorităţilor publice pentru examinare

Orice persoană are dreptul de a critica statul şi autorităţile publice, fără ca împotriva ei să fie intentate acţiuni cu privire la defăimare. Statul şi autorităţile executive şi legislative nu sunt protejate de legea penală sau contravenţională împotriva declaraţiilor defăimătoare.

La fel, jurnaliștii nu au imunitate în cazuri de defăimare și poartă răspundere pentru materialele pe care le semnează. Mass-media poate însă verifica și critica modul în care își exercită atribuțiile persoanele cu funcții publice, pentru a asigura transparenţa în activitatea acestora.